catedrala

Evenimentul istoric cel mai măreţ la care înaintaşii noştri au luat parte a fost înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Ca omagiu adus acestui eveniment şi veacurilor de credinţă ortodoxă a populaţiei sedentare din această străveche vatră românească, ca o garanţie a păstrării credinţei în prezent şi în viitor, s-a ridicat prin strădania slujitorilor bisericii şi a credincioşilor acest impunător monument care este nouă Catedrală Ortodoxă.

Vremurile tulburi nu au făcut posibilă până în zilele noastre zidirea unui sfânt lăcaş ortodox în Arad, pentru că vicisitudinile istoriei au făcut ca românii şi credinţa lor ortodoxă să nu fie recunoscute, deşi ei reprezentau şi în această parte de ţară majoritatea populaţiei, purtând în spate poverile înrobitoare ale situaţiei lor de „toleraţi”.

Documentele istorice scrise şi arheologice vorbesc despre mărturisirea credinţei creştine de rit răsăritean a populaţiei autohtone încă de la plămădirea să. Sunt mărturii în acest sens încă din secolele III-VI, care vorbesc de ierarhi creştini care s-au alimentat cu elemente cultural-religioase din sudul romano-bizantin. Faptul că se spune că „romanii s-au născut creştini” nu este o simplă afirmaţie, este un fapt istoric. Elementele creştine timpurii descoperite la Arad-Vladimirescu, Lipova-Şoimoş, Pecica, Zăbrani, Chişineu-Criş, atestă o viaţă religioasă intensă, care presupune şi existenţa unor biserici şi mănăstiri. La începutul secolului al XI-lea, pe raza Arad-Vladimirescu exista o puternică organizare politico-religioasă, care presupune şi existenţa unor biserici de rit ortodox. Astfel, mănăstirea Hodoş-Bodrog exista în secolul al XI-lea, iar într-un document de la 1177 se dau şi detalii despre mănăstire şi despre cei care mărturiseau credinţa creştin-ortodoxă, credinţă păstrată nealterată până în zilele noastre.

În anumite perioade istorice, noi românii am fost oprimaţi, oprimată fiindu-ne şi credinţa. Nu aveam voie să ne aşezăm în oraşe, găseam adăpost pe văile dealurilor şi pădurilor unde ne-am ridicat bisericuţe de piatră, dar în special de lemn. În acele locuri, sub închinarea slujitorilor bisericii, am învăţat primele buchii, ne-am transmis din unii în alţii obiceiurile şi credinţa noastră străbună. Nu ne-am putut înălţa o măreaţă biserică pentru că am fost opriţi, dar ne-am păstrat vie spiritualitatea noastră clădită pe credinţa creştin-ortodoxă.

Unirea cea Mare de la 1 Decembrie 1918 ne-a dat avânt să năzuim mai mult, să fim şi prin fapte pământeşti la înălţimea spiritualităţii noastre. Episcopul de Arad Ioan I. Papp a patronat ca preşedinte Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia şi a gândit împreună cu Vasile Goldiş, care îngemăna toate aspiraţiile poporului şi ale credinţei sale, la construirea la Arad a unei impunătoare catedrale care să se constituie şi într-un măreţ monument al celor care, porniţi din Arad, au înfăptuit România Mare.

Între cele două războaie mondiale s-au iniţiat demersuri pentru împlinirea acestei aspiraţii a credincioşilor: au început să se strângă fondurile necesare, dar izbucnirea celui de-al doilea război mondial a lăsat totul în stadiul de proiect.

A venit apoi puterea bolşevică, care a impus statul ateu, oprind orice demers în acest sens.

Astăzi, după Revoluţie, prin strădania binecuvântată a slujitorilor bisericii şi cu aportul credincioşilor, s-a ridicat Catedrala Ortodoxă din Arad şi s-au împlinit năzuinţele românilor. Ne mai  trebuie încă un efort pentru încheierea picturii sfintelor icoane din interior, astfel ca la sfârşitul anului 2017 catedrala să fie gata să întâmpine 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Prin contribuţia noastră la încheierea tuturor lucrărilor catedralei putem cinsti jertfele înaintaşilor, ale slujitorilor bisericii şi ale credincioşilor care au păstrat peste veacuri nealterată credinţa lor. Să le fim demni urmaşi şi să lăsăm şi noi moştenire celor ce vin acest măreţ monument, pentru conservarea nealterată a credinţei noastre strămoşeşti.

Recomandările redacției