Actualitate

FMI vrea să… spună Chinei să stimuleze consumul intern

Fondul Monetar Internaţional intenţionează să spună Chinei să stimuleze consumul intern slab, să abordeze problemele din sectorul imobiliar şi să controleze datoria administraţiei publice locale, probleme care trag în jos atât creşterea economiei chineze, cât şi a celei globale, a declarat directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, pentru Reuters. Georgieva a declarat, într-un interviu exclusiv, că mesajele vor fi transmise…

citește mai mult »

La mai bine de un an după ce a fost prins încasând mită de la 26 de pacienți,...

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului M.O., aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de luare de mită (26 acte materiale). În fapt, a fost reținut că în perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, inculpatul, în calitate de medic primar chirurg în cadrul unei unități spitalicești din municipiul Timișoara, în baza aceleiaşi rezoluţii…

citește mai mult »

Peste 12 milioane de euro investiții în aparatură de analize sanitar-veterinare

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a investit în ultimii doi ani peste 12 milioane de euro pentru eficientizarea activităţii în laboratoarele proprii, reuşind astfel reducerea timpului de eliberare a buletinelor de analiză de la câteva zile la numai 24 de ore, susţine preşedintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu. „Laboratoarele sanitare veterinare au beneficiat de investiţii de la…

citește mai mult »

Firmele trag …obloanele din ce în ce mai mult

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 14,14%, în primele şapte luni din 2023, până la 22.193, faţă de 19.443 în aceeaşi perioadă din 2022, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 4.657 de firme (număr în creştere cu 28,47% faţă de primele şapte luni din 2022), şi…

citește mai mult »

Culturistul arădean Eugen Kantor a fost condus pe ultimul drum FOTO VIDEO

Arădeanul Eugen Kantor (Enzi), unul dintre cei mai mari culturiști ai țării nostre a fost înmormântat astăzi, 18 septembrie 2023. Despre el unul dintre sportivii care frecventează aceeași sală spune că era Hagi al culturismului românesc. Eugen Kantor a fost înmormântat în prezența rudelor și a prietenilor, dar și a celor cu care s-a intersectat de-a lungul vieții. A fost…

citește mai mult »

Un tânăr din Arad a fost prins la Oravița cu peste 100 de kilograme de pește în portbagaj

Polițiștii din Oravița au descoperit peste 100 de kilograme de pește în portbagajul unei mașini oprite pentru control. Șoferul era un tânăr din Arad. Polițiștii din Oravița au oprit sâmbătă, la ora 18.00, pentru control o mașină pe strada Cloșca din oraș. La volanul autoturismului se afla un tânăr de 20 de ani din județul Arad. În portbagaj a fost…

citește mai mult »

Discurs de oligofren al conducerii Inspectoratului Școlar! Lecție de incompetență și de implicare politică în fruntea ISJ Dâmbovița!...

Ar trebui să constituie un model pentru elevi, dar din păcate este un exemplu de AȘA NU! Mixtiunea politicului în educație mai face o victimă. Nu se întâmplă, din păcate, doar la Târgoviște. Cancerul numirilor strict pe considerente politice în fruntea inspectoratelor școlare este împânzit cam peste tot. Rezultatele sunt evidente. Discurs halucinant al șefei Inspectoratului Școlar Dâmbovița! Ascultați clipul…

citește mai mult »

Israelianul Or Dasa se antrenează cu UTA. Fotbalistul de 24 de ani a evoluat până acum în țara...

UTA îl testează în aceste zile pe israelianul Or Dasa. Acesta a ajuns ieri la Arad și astăzi s-a antrenat alături de „roș-albi”. În vârstă de 24 de ani, fotbalistul care are şi cetăţenie etiopiană poate juca pe mai multe posturi, mijlocaș ofensiv sau în ambele benzi ale atacului. A evoluat pentru mai multe formații din țara natală, Maccabi Tel…

citește mai mult »

Monstru! Mama criminalului de la mare, dezamăgită de fiul ei pentru că „s-a încurcat cu o proastă”, nu...

Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, autorul tragicului accident de la 2 Mai, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată de influențarea declarațiilor și amenințare. După accidentul din localitatea 2 Mai, în care fiul ei drogat a ucis două persoane, Miruna Pascu a luat legătura cu prietena lui Vlad Pascu pentru a determina să nu dea declarații care…

citește mai mult »
Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

ANUNȚ PUBLIC

REGIA PUBLICA LOCALĂ OCOLUL SILVIC DUMBRAVA R. A. Organizează în data de 29.09.2023 orele 11,00 la sediul unității din comuna Beliu, nr. 628/A, județul Arad, licitația de vânzare masă lemnoasă pe picior, masă lemnoasă fasonată loturi lemn de lucru buștean gater și prestări servicii exploatare masă lemnoasă. Preselectia 26.09.2023, orele 14,00. Documentele necesare pentru participare sunt specificate în H.G. 715/2017….

citește mai mult »

Atmosferă incediară aseară la Lipova: peste 3.000 de oameni au cântat și dansat pe melodiile Andiei și a...

Ultima seară, din cadrul zilelor orașului Lipova, a fost una incendiară. Peste 3.000 de oameni s-au adunat în Piața Libertății din centrul orașului să-și asculte artiștii favoriți. Începând cu ora 16.00 au urcat pe scenă trupele de dans „ANGELS”, „GET OUT” şi „FLUTURAȘII. Au urmat  apoi AMALIA FILIP, ALEXANDRA ROSCA și  MADALINA BORONEANȚ. Un moment deosebit a fost  și cel…

citește mai mult »

Arădeanca Aneta Beatrice Filip cu 15 picturi, în expoziție personală la Craiova (Galerie FOTO)

Arădeanca Aneta Beatrice Filip a expus 15 lucrări în cadrul unei expoziții, la Galeria de Artă a Uniunii Artiștilor Plastici Români din Craiova. Expoziția a avut  succes, mai ales că au participat oameni de seamă din țara noastră. „Mulțumesc tuturor celor prezenți. Și profesorului inginer Simion Constantin, care a venit de la București special pentru acest eveniment. Îi mulțumesc pentru…

citește mai mult »

Recomandările redacției