disparutPărinţii unui băiat în vârstă de 16 ani se dau de ceasul morţii şi nu mai ştiu unde să-şi mai caute fiul care este de negăsit de mai bine de o săptămână. Ultima dată l-au văzut în faţa lor în seara ultimei zile din  luna ianuarie atunci când i-a anunţat că va merge în vizită la un prieten din Săvârşin, unde va rămâne şi peste noapte. Aceea a fost ultima conver­saţie pe care Damian Biban a purtat-o cu tatăl său. A rămas apoi că cei doi să se revadă, a doua zi, mai exact pe 1 fe­bruarie după ce băiatul termina orele de curs pe care le frecventa în cadrul liceului Sever Bocu din Lipova.
Numai că lucrurile nu s-au întâmplat exact aşa cum au fost iniţial plănuite. „El e genul de băiat care nu a făcut deloc probleme. Ultima dată când l-am văzut mi-a spus că va merge în vizită la un prieten. Vroia să rămână la el peste noapte şi apoi să meargă dimineaţa direct la şcoală. S-a dus la şcoală iar mai apoi nu a mai venit acasă. Suntem disperaţi, l-am căutat peste tot, nu ştim unde ar putea fi ori ce i s-a întâmplat. Nimeni nu ştie nimic despre el, parcă ar fi intrat în pământ. Îl caut fără oprire de când nu mai am nici o veste de la el”, a spus disperat tatăl băiatului.
Temerile părinţilor băiatului au devenit mai puternice în momentul în care au constatat că nici nu mai pot lua legătura în nici un fel cu fiul lor. Oamenilor le vine greu să creadă că acesta a plecat în lume, fără să spună nimic nimănui. „Când am văzut că nu mai vine acasă mi-am dat imediat seama că s-a întâmplat ceva grav. Am încercat să îl sun pe telefonul  mobil dar e închis. De la data de 1 februarie e închis. Eu bănuiesc că a păţit ceva, că i s-a întâmplat ceva rău, nu ma pot gândi decât la un necaz. N-am auzit să fi avut vreo iubită sau un grup de prieteni mai dubioşi. Până acum nu a plecat niciodată de acasă, nu avea de ce, avea toate condiţiile aici. Nu mi-a spus că e trist ori necăjit şi îmi vine greu să cred că a făcut el ceva”, a mai povestit tatăl băiatului.
Cazul de dispariţie a intrat rapid în atenţia poliţiştilor. Biban Damian-Laurenţiu are următoarele semnalmente: înălţime 1,70 m, 60 kilograme, ochi căprui, faţă ovală, brunet, tuns scurt.
La data dispariţiei acesta purta geacă de fâş culoare gri, cămaşă verde, pantaloni blue-jeans albaştri şi adidaşi negri.
Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea minorului sunt rugate să anunţe prin apelul de urgenţă 112 sau la cea mai apropiată secţie de poliţie.

Recomandările redacției