Reamintim că în cursul zilei de miercuri, Adrian Şuteu, autorul agresiunii din Confecţii, a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru vătămare corporală cu punerea în primejdie a vieţii persoanei, în stare de provocare şi în stare de recidivă post-executorie. De asemenea, i s-au interzis anumite drepturi pe perioada  a patru ani după executarea pedepsei principale. Conform soluţiei Judecătoriei Arad: „În temeiul dispoziţiilor art. 194 alin. 1 lit. e) Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) şi art. art. 76 alin. 1 Cod penal şi a art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul Şuteu Adrian Sebastian – la pedeapsa de: -2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală cu punerea în primejdie a vieţii persoanei, în stare de provocare şi în stare de recidivă post-executorie; În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 4 (patru) ani după executarea pedepsei principale. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 399 alin. 1 Cod procedura penală menţine starea de arest a inculpatului şi în baza art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive din data de 05.04.2016 la zi. În temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. 1 raportat la art. 4 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Şuteu Adrian Sebastian, la introducerea în penitenciar, de către personalul medical al penitenciarului, în condiţiile prevăzute de art. 7 alin. 2 din Legea nr. 76/2008. În temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În temeiul dispoziţiilor art. 26 Cod procedură penală raportat la art. 377 alin. 1 Cod procedură penală, disjunge acţiunile civile formulate de persoanele vătămate Raşca Iosif Atilla şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi stabileşte termen de judecată la data de 12.10.2016. Constată că persoana vătămată Spitalul Clinic de Urgenţă Timişoara nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 7 septembrie 2016”.

Recomandările redacției