Problema fizicianului fals de la Arad este departe de a fi rezolvată. Ba din contră, este pe punctul de a lua o amploare necontrolată. Concluziile sunt departe de a putea fi rostite, mai pot apărea multe surprize, însă se întrevede o ușoară plasare a fizicianului de la Arad într-un scandal mult mai mare, care nu ține neapărat de acesta. Este prins la mijloc, într-un război care nu îi aparține. Cu toate astea, nu poate fi înlăturat nici semnul mare de întrebare în ceea ce privește pregătirea fizicianului arădean tocmai din cauza atitudinii acestuia de a ține capul în nisip. Cine nu are nimic de ascuns, iese și lămurește.

Până atunci însă avem de a face cu două părți, oficial aflate în conflict. Pe de o parte, Ministerul Sănătății susține că nu a găsit nimic în neregulă la cei opt medici falși, dintre care unul din Arad, mai mult, îi acuză pe cei care i-au depistat pe „falsificatori“ de răzbunare. De cealaltă parte, Colegiul Fizicienilor Medicali își menține… dezvăluirile.

Cu toate astea, fum fără foc…

Scandalul fizicienilor medicali e în toi, deși informațiile apărute în spațiul public sunt neclare și par să fie asociate unor „chichițe” legislative și reglementări mai mult sau mai puțin respectate. Ministerul Sănătăţii anunţă că a verificat situaţia persoanelor prezentate de Colegiul Fizicienilor Medicali din România şi nu a identificat nereguli în ceea ce priveşte pregătirea şi activitatea acestora, precizând că nu a primit nicio sesizare din partea acestui colegiu cu privire la nereguli.

Ministerul Sănătăţii mai precizează că, pe 18 decembrie, a primit din partea lui Marin Bodale, vicepreşedintele Colegiului Fizicienilor Medicali, o solicitare prin care acesta cere informaţii despre modul de desfăşurare a unui concurs pentru ocuparea unor funcţii contractuale într-un departament din Ministerul Sănătăţii, dar că nu a primit nicio sesizare despre aceste nereguli.

De altfel, Ministerul Sănătăţii i-a solicitat lui Bodale să retransmită sesizarea pe care pretinde că a trimis-o către MS la începutul anului 2017 sau 2018, conform declaraţiilor domniei sale, dar până la această oră, nu s-a primit nimic. În ceea ce priveşte cazurile de falşi fizicieni care profesează fără drept în domeniul oncologiei şi radiologiei, Ministerul Sănătăţii atrage atenţia că astfel de informaţii transmise în spaţiul public fără o verificare temeinică aduc mari deservicii sistemului medical, precum şi pacienţilor care se află în prezent sub tratament medical”, arată Ministerul Sănătății într-un comunicat.

Fizicianul din Arad – debutant

Fizicianul medical de la Spitalul Județean Arad este debutant, instituția oferind asigurări că are toate cursurile necesare pentru funcția pe care o ocupă. Ministerul Sănătăţii transmite că, potrivit legislaţiei în vigoare, respectiv Ordinului 1272/2006 pentru aprobarea Normelor privind expertul în fizică medicală „Art. 7 – Educaţia şi pregătirea profesională a fizicianului medical cuprinde trei nivele: Primul nivel. Fizicianul medical debutant trebuie să aibă cel puţin licenţa în fizică sau echivalent (matematică, informatică, chimie fizică, inginerie electronică, electrică sau mecanică etc.).

Al doilea nivel. Fizicianul medical are pregătire în fizica medicală pe care o dobândeşte prin cursuri teoretice, seminarii, lucru sub supravegherea unui expert în fizica medicală şi practică clinică. Pentru acest nivel este necesar un minimum de 2 ani de lucru ca fizician medical debutant.

Al treilea nivel. Pentru a deveni expert în fizică medicală, fizicianul medical trebuie să aibă pregătirea clinică sub supravegherea unui expert în fizica medicală minimum trei ani în plus faţă de cei doi ani ca fizician medical debutant, să aibă un grad universitar sau echivalent superior, masterat sau doctorat, în domeniu, să aibă absolvit un curs de radioprotecţie postuniversitar avizat de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, denumită în continuare CNCAN, de nivel 3, potrivit unuia sau mai multor domenii, şi să fie posesor al unui permis de exercitare nivel 3, emis de CNCAN pentru expert în fizică medicală pentru domeniul corespunzător.

Colegiul Fizicienilor Medicali își depășește atribuțiile?

Totodată, potrivit unui comunicat emis de CNCAN, autoritatea ia în considerare certificate de liberă practică eliberate de Colegiul Medicilor și Colegiul Asistenților Medicali, potrivit legii, în vreme ce Colegiul Fizicienilor Medicali are statut de ONG și atribuții privind verificarea asigurării protecției radiologice.

Recomandările redacției