Cazul ursului Arthur a intrat în atenția Comisiei Europene

0
168

Comisia Europeană este preocupată de cazul ursului Arthur. Comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius, a declarat luni că analizează acuzațiile care vin din partea unor ONG-uri potrivit cărora un prinț din Liechtenstein a ucis un urs de talie mare în România într-o partidă de vânătoare de trofee care ar fi avut loc într-o arie protejată.

„Am încredere că autoritățile române investighează acest incident în cele mai mici detalii”, a adăugat comisarul Virginijus Sinkevicius. 

Vara trecută, Comisia Europeană a avertizat în mod oficial România – într-o etapă preliminară a procedurii de infringement – că trebuie să se conformeze directivelor europene în materie de mediu și să prezinte planuri de conservare pentru ariile sale protejate. 

Activiștii de mediu susțin că prințul Emanuel von und zu Liechtenstein a venit în România în martie și a împușcat un urs brun de 17 ani într-o arie naturală protejată, sub pretextul că avea o derogare, care însă fusese dată însă pentru eliminarea unui alt urs. Vânătoarea pentru trofee este ilegală în România, iar urșii bruni sunt protejați prin directiva UE referitoare la habitate, care interzice vânarea de animale sălbatice în afara unor circumstanțe excepționale, reamintește Politico

Agent Green, ONG-ul românesc care a făcut public cazul ursului Arthur, acuză Ministerul Mediului că nu a făcut suficiente eforturi pentru a administra și a proteja ariile din programul Natura 2000, inclusiv zona în care ar fi avut loc incidentul. 

Guvernul român a lansat o anchetă în legătură cu uciderea ursului, în timp ce prințul, de profesie doctor, care trăiește într-un castel din Austria, spune că nu vrea comenteze acuzațiile care i se aduc. 

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.