Curtea Constituţională a României a stabilit, marţi, că nu există conflict juridic între Guvern şi Parlament ca urmare a depunerii unei moţiuni de cenzură în sesiune extraordinară. ”În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins cererea formulată de primul-ministru şi a constatat că nu există conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, generat de modalitatea în care Parlamentul a înregistrat și prezentat Moțiunea de cenzură nr.2MC/17 august 2020 – „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”. Doi membri ai Curții Constituționale, fiind de acord că nu există conflict juridic de natură constituțională, au apreciat că cererea trebuia respinsă exclusiv ca inadmisibilă.”, arată comunicatul CCR.

Judecătorii constituţionali au dezbătut luni solicitarea Guvernului prin care se cerea să se constate dacă există o situaţie conflictuală între Guvern, pe de o parte, şi Parlament, pe de altă parte, „generată de depunerea unei moţiuni de cenzură în perioada dintre cele două sesiuni parlamentare ordinare, cu consecinţa convocării unei sesiuni extraordinare exclusiv numai pentru prezentarea moţiunii fără dezbaterea şi votarea acesteia”.

Recomandările redacției