În Parlament a fost depus un amendament inițiat de PSD și PNL prin care se impozitează  cu 85% pensiile speciale, dar și pensiile bazate pe principiul contributivității, dar care depășesc un cuantum de 7000 de lei.

În ceea ce privește pensiile bazate pe contributivitate, în anul 2010, Curtea Constituțională a decis că pensia este un drept câștigat și cuantumul acesteia se bazează pe contribuția fiecărui om, în timpul vieții active. Curtea constată că dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual raportat la nivelul venitului realizat. “Corelativ, se naşte obligaţia statului ca în perioada pasivă a vieţii individului să îi plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivităţii, cele două obligaţii fiind intrinsec şi indisolubil legate”, se arată în motivare.

Scopul pensiei, mai spun judecătorii, este de a compensa în perioada pasivă a vieţii persoanei asigurate contribuţiile vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivităţii şi de a asigura mijloacele de subzistenţă a celor ce au dobândit acest drept în condiţiile legii (perioadă contributivă, vârstă de pensionare etc.) Astfel, statul are obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei finalităţi şi de a se abţine de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale. Practic, dacă se impozitează doar pensiile de peste 7000 de lei, atunci se va produce o discriminare, asta pentru că oamenii care au ajuns să încaseze peste 7000 de lei pensie înseamnă că au contribuit în timpul vieții active mai mult decât cei care au sub 7000 de lei.

Recomandările redacției