Curtea Constituţională a discutat miercuri sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea unei legi iniţiate de PSD care prevede că învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura şi online pe perioada stării de urgenţă sau de asediu. Surse judiciare susțin că CCR i-a dat câștig de cauză președintelui Iohannis.Legea criticată de Iohannis completează Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 şi a fost transmisă de către Parlament şefului statului în vederea promulgării pe 23 aprilie.

Actul normativ, în forma transmisă la promulgare, completează Legea Educaţiei Naţionale, în vederea creării cadrului normativ în baza căruia activităţile din învăţământul preuniversitar şi universitar să se poată desfăşura şi online. Prin modul în care a fost adoptată, însă, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie, fiind deturnată voinţa iniţiatorilor, contrar principiului bicameralismului dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, legea criticată încalcă dispoziţiile art. 78 din Constituţie referitoare la intrarea în vigoare a legii, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate. Propunerea a fost adoptată tacit

Preşedintele Iohannis precizează că propunerea legislativă iniţiată de 29 de senatori PSD conţinea un singur articol şi avea ca obiect de reglementare exprimarea rezultatelor evaluării, după cum urmează: la nivelul ciclului de achiziţii fundamentale (clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a) prin nivelul atins, referitor la gradul de însuşire a competenţelor – în scopul eliminării presiunii notării asupra elevilor/părinţilor; la nivelul claselor a III-a şi a IV-a prin note de la 1 la 10 (în scopul familiarizării elevilor de vârstă şcolară mică cu specificul evaluării din ciclul gimnazial); la nivelul ciclului gimnazial secundar şi în învăţământul terţiar nonuniversitar, prin note de la 1 la 10 sau prin punctaje, în mod similar testelor internaţionale.

 

Recomandările redacției