kate-middletonKate Middleton şi prinţul William formează un cuplu frumos, cei doi având o căsnicie reuşită, iar din iulie vor deveni părinţi. Totuşi, de-a lungul timpului au avut şi ceva probleme.

În 2007, Kate şi William s-au despărţit o perioadă, iar pe atunci se spunea că bruneta nu a suferit deloc. Ba din contră, a încercat să se distreze şi să se simtă bine pentru a-i arăta prinţului ce a pierdut.

Pe de altă parte, Gary, uul dintre unchii ducesei de Cambridge a povestit pentru publicaţia Daily Mirror ce s-a întâmplat de fapt în 2007. „Kate a fost pur şi simplu devastată. A stat o perioadă la vila mea din Ibiza. Era tristă, pe gânduri, vorbea la telefon aproape non-stop şi stătea la paiscină”, îşi aminteşte unchiul lui Kate.

Chiar dacă atunci credea că totul s-a terminat, bărbatul e tare încântat de faptul că nepoata sa e acum căsătorită cu William, deoarece „Poţi să îţi dai seama imediat cât de mult ţine la ea, numai când îl vezi cum îi vorbeşte sau cum se poartă cu ea”, a mai spus încântat bărbatul.

Kate şi William au fost împreună 10 ani până în 2011, când s-au căsătorit. Relaţia lor a fost una cu suişuri şi coborâşuri, dar întotdeauna au reuşit să treacă cu bine peste orice obstacol. În prezent, ducesa de Cambridge – titlu pe care l-a primit Kate după căsătorie – e însărcinată cu primul ei copil.

Sursa:  Libertatea.ro

Recomandările redacției