Ce e diaspora, ce vrea și ce vor alții de la ea

0
119

Zilele trecute, USR a depus la Parlament o inițiativă legislativă, care prevede ca numărul de parlamentari de diaspora să fie mărit la patru senatori și 10 deputați, precum și reducerea numărului de semnături necesare pentru înregistrarea candidaturii, care să fie de 0,5%. Deasemenea, la alegerile parlamentare românii din străinătate să poată vota pe parcursul a două zile, adică în duminica alegerilor și în sâmbăta premergătoare. Sunt perfect de acord cu ideea din urmă, votul în două zile, este corect ca românii care nu se află în țară să fie ajutați să-și exercite dreptulde vot, dar am serioa­se semne de întrebare cu privire la creșterea numărului parlamentarilor de diaspora. Mai întâi, toți vorbesc despre diaspora ca fiind numărul total al românilor aflați momentan în afara granițelor. De fapt, diaspora înseamnă „Grup etnic aflat în afara grani­țelor țării de origine”. Fac, cumva, par­te dintr-un grup etnic românașii care se duc în străinătate la munci agricole sezoniere sau muncesc, temporar, în alte sectoare, pentru a câștiga banii necesari întreținerii familiilor lor aflate în țară? Nicidecum, din grupul etnic fac parte doar cei stabiliți definitiv în străinătate, oameni care nu mai au nici în clin nici în mânecă cu legile din Romînia, ei supunându-se legilor țării în care trăiesc. Atunci, pe drept cuvânt, la ce ar folosi țării ca ei să aibă dreptul la mai mulți parlamentari, să poată la un moment dat să decidă asupra unor legi care privesc soarta românilor din țară? Știm cu toții ce avalanșă de reacții negative a provocat acel miting așa zis al diasporei, cât de furioși au fost oamenii că vin să facă ordine ăia care nu mai trăiesc aici. Repet, trebuie să facem dis­tincție între cei stabiliți definitiv în străi­- nătate și cei care doar lucrează temporar într-o țară sau alta. S-a demonstrat că aproximativ 10% din voturi la parlamentare și prezidențiale vin dinafara granițelor și s-a concluzionat că diaspora dă acele voturi. Fals, voturile românilor care lucrează momentan afară nu aparțin diasporei, ci sunt tot voturi interne, doar că, prin forța împrejurărilor, procesul de votare s-a desfășurat în secții dinafara granițelor. Acei cetățeni români nu au abso­- lut nicio legătură cu diversele organizații, asociații, uniuni, comitete și comiții ale diasporei, nu au nimic în comun cu cetă­țeanul american de etnie română Bobby Cașcaval, prosper om de afaceri, care a fost convins de către nu știu care partid să candideze ca deputat de diaspora. De­sigur, nu de-a fitea, ci în schimbul unor contracte grase cu firma lui, valoarea acestora fiind direct proporțională cu numărul voturilor de afară obținute pentru partid. Face Bobby Cașcaval ceva pentru românașii căpșunari, are el putere măcar cât un vârf de unghie să influențeze politica statului respectiv cu privire la drepturile acestora? Aiurea, asta este sarcina Ministerului de Externe al României, a guvernului și a Președintelui!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.