Persoanele care s-au abținut de la mâncărurile de origine animală în tot Postul Crăciunului trebuie să aibă mare grijă cu alimentația în aceste ultime zile dinaintea sărbătorii.
Uite ce trebuie să consumi în această săptămână pentru a nu suferi organismul un șoc la Masa de Crăciun.
Fibrele vă ajută sistemul digestiv
Speciliștii în nutriție susțin ca în ultima săptămână de Post este indicat să consumați morcov, ţelină, păstârnac, ridichi, sfeclă, gulii, cartofi dulci, precum şi ardei sau roşii, legume fibroase care vor ajuta sistemul digestiv. Pe lângă o alimentație corectă, aceștia mai îndeamnă și la mișcare, iar plimbările în aer liber vă ajută să vă întăriți sistemul imunitar.
Proteinele, pe primul plan
De asemnea, după o perioadă îndelungată de restricții alimentare este bine să consumați în mod regulat proteine vegetale. Începând cu leguminoasele cum sunt năutul, lintea, și continuând cu produsele derivate din soia sau înlocuitorii vegetali de carne, toate aceste ingrediente ne ajuta să ne menținem și pe perioada postului capacitatea de a digera eficient proteinele. Astfel, când veți începe să mâncați produse tradiționale, veți avea o tranziție lipsită de disconfort.
Fructe bogate în enzime
O altă soluție o reprezintă fructele bogate în enzime proteolitice, cum e cazul ananasului. Papaya este un alt fruct tropical bogat în enzime digestive, la fel și mango.
Atenție la Masa de Crăciun
Chiar și așa, dacă țineți cont de aceste sfaturi, în primele zile ale Crăciunului integrarea produselor pe bază de carne trebuie făcută gradual, în cantități moderate la fiecare masă, pe durata a 2-4 zile. Altfel, riscați să aveți probleme de indigestie.

Actualitate 12
Linia de cale ferată Șimand – Nădab va fi modernizată în acest an
citește mai mult »