Ce faci când iubitul devine prea gelos?

0
292
cuplu_discutiiRelaţia de cuplu poate deveni tot mai complicată dacă „monstrul cu ochi verzi” îşi face loc între voi. Gelozia aduce cu ea posesivitatea, certurile şi până la urmă destrămarea relaţiei. Cum gestionezi situaţiile de acest fel?

Află de unde vine

Orice sentiment negativ are o sursă, un punct de pornire. Înainte să te enervezi şi să începeţi o ceartă, pune-te în locul lui preţ de câteva minute. Ai flirtat cumva cam mult cu un coleg de serviciu? Sau te-ai împrietenit cam tare cu unul dintre prietenii săi atunci când aţi ieşit împreună? Fă un pas înapoi şi gândeşte-te la orice situaţie în care el s-ar fi putut simţi ameninţat, pentru a afla de ce a devenit gelos.

Concentrează-te pe soluţie

Dacă nu ai grijă, discuţia despre situaţie ar putea deveni o problemă serioasă în cuplu, iar certurile ce urmează nu vor duce la un final concret. Decât să te concentrezi asupra problemei, mai bine caută o soluţie, du conversaţia înspre acţiune – ce puteţi face amândoi ca să nu mai existe gelozie în cuplu? Întreabă-l ce ai putea face că să nu se mai simtă ameninţat sau nesigur, iar el, în schimb, poate încerca să vadă lucrurile obiectiv înainte să devină gelos.

Ce le spui prietenelor?

Atunci când te cerţi cu iubitul tău ai nevoie să te „răcoreşti” şi primul lucru care îţi vine în minte este să-ţi suni prietena cea mai bună şi să îi povesteşti totul, cuvânt cu cuvânt, discuţiile purtate cu el. Ei bine, psihologii te sfătuiesc să nu faci acest lucru, pentru că asta doar ar putea să înrăutăţească situaţia dintre tine şi iubitul tău. Respectă relaţia voastră şi păstrează detaliile între voi doi.

Centrul atenţiei

Se poate ca sentimentele sale de gelozie să fie din cauza lipsei de atenţie. Dacă primeşte destulă atenţie din partea ta, probabil că nu ar avea de ce să se îngrijoreze că tu interacţionezi şi cu alţi bărbaţi. Atunci când ieşiţi împreună cu alte persoane, oferă-i multă atenţie şi afecţiune, iar în timp se va simţi mai sigur şi gelozia va dispărea.

Sursa: Unica.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.