Duminică sunt Floriile şi cel mai potrivit cadou pe care îl poţi face unei sărbătorite este un buchet de flori. Acesta se alege după aspect, după miros sau după buget. Uite ce flori sunt potrivite pentru sărbătoriţii de Florii, potrivit Click.
Circa 1,5 milioane de români sărbătoresc ziua numelui în ziua de Florii, pe 21 aprilie. Oferiți sărbătoritelor un buchet de flori? Trebuie să fiți atenți pentru că florile au propria semnificaţie, iar dacă nu o cunoşti, rişti să transmiţi „mesaje” nepotrivite.
Ce flori sunt potrivite de Florii
Este greu, când ajungi într-o florărie, să alegi din multitudinea de culori şi arome. Ideal ar fi să cunoşti preferinţele celei căreia vrei să-i oferi florile. Dacă nu ai această informaţie, orientează-te în funcţie de personalitatea ei şi de relaţia pe care o aveţi.
l Dacă e o persoană veselă, poţi crea un buchet multicolor, vesel.
l Dacă e o persoană pretenţioasă, oferă-i un buchet de crini sau de flori exotice.
l Florile albe, în special trandafirii, sunt potrivite pentru o persoană clasică.
l Dacă relaţia e mai degrabă profesională, alege culori neutre, gen portocaliu, roz.
l Trandafirii roşii îi poţi lua doar soţiei/ iubitei.
l Amicelor, mamei, surorii le poţi lua flori de primăvară. De altfel, freziile, lalelele şi narcisele sunt florile ideale pentru ziua numelui, pentru oricine.
Ce simbolizează fiecare floare în parte
Trandafirii. În special cei roşii simbolizează dragostea, romantismul, pasiunea, albul te duce cu gândul la puritate şi dragoste spirituală, rozul la graţie şi nobleţe.
Garoafele. Sunt folosite pentru o mulţime de ocazii. Cele roşii exprimă admiraţie, cele albe sunt asociate cu puritatea şi norocul, cele roz înseamnă recunoştinţa, iar cele galbene frumuseţea şi căldura.
Lalelele. sunt ideale acum, primăvara. Vesele, colorate, denotă confort şi căldură.
Freziile. Florile în formă de clopot cu miros de citrice simbolizează nevinovăţia, încrederea, prietenia.
Crinul. Reprezintă prietenia şi devotamentul.
Orhideele. Elegante, exotice, sunt cadoul perfect în multe ocazii. Simbolizează dragostea, frumuseţea, luxul şi puterea.
Crizantema. Simbolizează optimism şi bucurie. Cele albe înseamnă sinceritate, iar cele galbene dragoste blândă.
Gerbera. Este simbolul frumuseţii, purităţii, nevinovăţiei. Sunt binevenite oricând, pentru oricine.
Actualitate 15
Consumul de energie poate fi redus cu o treime prin măsuri de eficientizare
citește mai mult »