Ce folos că vine vara?…

de Paul Krizner
În zadar mai vine vara, la cât rece e în noi, parcă am îngheţat de tot, parcă nu mai vrem să simţim nici măcar un licăr de căldură hristică. Da, ce folos că vine primăvara? Suntem parcă îngheţaţi pentru veşnicie, condamnaţi să trăim inutil într-o lume îngheţată.
Parcă aud tainic atâtea simfonii care mă fac să salt de bucurie că vine vara, dar mă uit în jur şi văd oameni care sunt atât de stingheri şi de îngheţaţi, atât de reci în vorbă, în faptă, prea rigizi, prea reci pentru a mai simţi căldura lui Hristos care vine să dezgheţe atâtea suflete.
Nu, nu vreau ca la mine-n suflet să fie vifor, nu vreau să-mi văd sufletul sloi de gheaţă, nu vreau să trăiesc ca doi străini în care să fie iarnă pe vecie, nu vreau să cred că lumea a uitat să se bucure măcar de frumuseţea ce vine parcă din seculare anotimpuri, nu vreau să cred că e atât de multă răceală în lumea care ar trebui să fie plină de lumină.
Parcă şi Dumnezeu a uitat să mai dezgheţe ceva din ce am îngheţat în noi. Ne prefacem că suntem calzi în credinţă, dar de fapt am renunţat de mult la ea. Ne prefacem că iubim, dar practic am alungat-o ca nu cumva să ne încălzească. Ne pre­facem că suntem buni, dar am pierdut bunătatea… da, ne prefacem că suntem oameni, însă doar ne prefacem.
Omorâm tot ce-i frumos de teama de a nu ne contopi cu frumosul; blestemăm tot ce ne poate face mai celeşti, crezând că suntem superiori unei lumi care încă mai crede şi credem că există ceva mai groaznic ca moartea, starea de a trăi cu sufletul îngheţat.
Mă întreb cum se pot încălzi două suflete pustii şi reci, două inimi care nu mai vor să iubească, în care universul se simte stingherit şi condamnat, iar pe Dumnezeu l-au trimis în alte zări să mai încălzească, de mai poate, ceva din lumea asta rece.
Da, degeaba vine vara cu razele ei îmbălsămătoare, care vrea să schimbe urâtul şi frigul din noi şi să lumineze pustiul ce l-am creat. Am vrut să fim stăpâni pe o lume care este plină de suferinţă şi acum stăm pe o grămadă de gânduri triste, complăcându-ne cu ideea că suntem vii, dar, totuşi, morţi. Da… ce folos că vine vara?
Oare mai e cineva care să-şi dorească să iubească? Iubirea, IUBIREA e un mister al lumii; vrei să o înţelegi, dar nu poţi; este o enigmă, este ceva ascuns raţionalului, ea vine din interior spre exterior, dar şi din exteriorul transcendent spre lăuntrul uman; ea este starea după care tânjim, dar care dispare prin refuzul nostru. Oare viaţa nu este cea mai frumoasă simfonie pe care nu toţi o ascultăm, dar toţi ne-o dorim. Şi totuşi, degeaba vine vara.