În vremurile bune sau măcar normale ale sportului arădean, redacțiile ziarelor aveau patru, șase sau chiar mai mulți jurnaliști care acopereau acest domeniu. De ce atât de mulți? Păi haideți să facem o recapitulare: fotbalul avea trei echipe la nivelul primelor două eșaloane (UTA, Strungul, Vagonul), la care se adăugau multitudinea de echipe în eșalonul trei plus campionatul județean. Ținând cont că în fiecare cartier aveam o echipă care juca la un nivel cât de cât competitiv, trezind interesul publicului, practic în fiecare week-end în Arad erau cel puțin 4-5 meciuri interesante; și aici vorbim doar de municipiu, fără a mai pune la socoteală echipele din județ unde la Ineu, Lipova, Pecica, Sebiș sau Chișineu-Criș se juca fotbal serios. Lăsând la o parte fotbalul, mai contabilizam două echipe de baschet (una masculină, una feminină), la fel, două echipe de handbal, echipă de polo, echipă de rugby, toate jucând la nivelul primelor două eșaloane. Iar mai apoi era multitudinea de sporturi individuale sau cluburile cu mai multe ramuri sportive în componență, toate fiind angrenate în concursuri și competiții săptămână de săptămână. Practic, puteai scoate liniștit un cotidian de sport de cel puțin 4 pagini.

Ce se întâmplă azi? Fotbalul a rămas cu UTA și cele 5 echipe de Liga 3. Practic în municipiu se mai joacă pe Arena „Francisc Neuman“ și pe terenul din Sânicolau Mic sau pe Motorul, asta doar pentru că Șoimii Lipova încă nu și-au terminat stadionul din localitate. La asta mai adăugăm echipa feminină de baschet, echipa feminină de fotbal și… am cam terminat cu sporturile de echipă. Băieții de la rugby joacă 3-4 luni pe an, în condiții doar de ei știute, fără bani și cu antrenorul pe post de șofer al microbuzului în deplasări, echipele de handbal sunt prezente doar la nivel de juniori, voleiul trăiește și el la nivel mic iar restul pur și simplu au încetat să existe. Noroc cu sportivii de la CSM, Gloria sau Universitatea care mai au ceva activitate dar și aceasta mult cantitativ sub ceea ce era cum 15-20 de ani. Săptămână de săptămână, evenimentele sportive ale Aradului pot fi numărate pe degetele unei singure mâini.

Aceasta este situația nefardată a sportului arădean la începutul anului de grație 2022; asta într-un oraș în care reprezentanții administrației ne tot repetă că „suntem în față“, într-un oraș care nu are problema șomajului, într-un oraș în care avem companii private importante, atât autohtone cât și multinaționale. Sigur că putem face recurs la situația generală a sportului românesc, care e una jalnică. Sigur că mergând pe firul faptelor putem găsi vinovați sau responsabili pentru acest dezastru în care se află sportul local. Doar că victimizarea sau vânarea de vrăjitoare nu ne vor ajuta cu nimic concret. Toată lumea care este apropiată afectiv sau profesional de sport știe care-s problemele și cum s-a ajuns aici. Întrebarea la care răspunsul este încă în ceață este „ce facem, cum ieșim de aici?“

Sportul arădean are tradiție (de performanță în unele domenii, de existență în altele) și are arie de selecție; nu are însă infrastructură fizică și mai ales organizatorică. Și este umila mea părere personală, că de aici trebuie pornit. În acest moment sportul arădean este compus din insule și insulițe separate care se chinuie să supraviețuiască singure sau chiar unele împotriva celorlalte. Sportul arădean a fost redus la un fel de festival al „jocurilor foamei“ în care an de an protagoniștii se luptă pentru o căciulă de bani publici tot mai săracă, uitându-se chiorâș unii la alții pe considerentul „de ce ăla și nu eu“. Această manieră de gestionare a sportului arădean este toxică și contraproductivă. Acesta are nevoie de un proiect care să pornească de la actualele realități și să „deseneze“ cărămidă cu cărămidă, reconstrucția integrată a acestui fenomen în Arad; pornind de la bază și reunind în cadrul lui toate aceste insule și insulițe separate despre care aminteam și care trebuie să înceapă să funcționeze ca parte a unui organism unitar.

Sigur că e ușor de spus dar mai greu de făcut. E nevoie pentru asta de un om sau un grup de inițiativă care să aibă viziune pentru a construi un asemenea proiect, pornind de la ce ar trebui făcut, continuând cu modalitățile de implementare și toți pașii intermediari concreți și terminând cu abilitatea de a aduce alături parteneri din societatea civilă, politică și mediul privat. Pentru că fără susținerea morală a comunității, fără legi favorabile și fără finanțare, un asemenea proiect, oricât de reușit ar fi, nu are șanse de a se materializa.

Așadar, avem în Arad un om sau o echipă care să pornească acest bulgăre?

Recomandările redacției