Anul școlar a început și  în ciuda tuturor problemelor, copiii sunt acum în școli sau grădinițe și se bucură de toată atenția cadrelor didactice. Cu toate că majoritatea părinților cu copii de vârstă preșcolară și-au găsit un loc în sistemul de învățămănt, unii dintre ei au încă dubii că au făcut alegerea potrivită pentru micuțul lor. Conform reprezentanților Inspectoratului Școlar în județul Arad sunt 236 gradinițe, dintre care 37 sunt în municipiul Arad. De asemena sunt 12 grădinițe private, patru autorizate și opt acreditate. Așadar copiii arădenilor au la dispoziție  1.041 locuri în sistemul de îmvățământ de stat sau privat.

Am stat de vorbă cu un grup de mămici, care au copii de vărstă preșcolară, pentru a afla părerea lor despre varianta preferată de grădiniță: de stat sau privată.

Din discuțiile avute, am constatat că fiecare formă de învățământ are avantajele și dezavantaje. Criteriile care stau la baza alegerii unei gradinițe, pentru mămicile arădene, au ținut  în primul rând de experiența educatoarelor, iar mai apoi de de resursele materiale ale parinților și de  încrederea în programul educațional oferit de fiecare instituție în parte. Familiile cu posibilități materiale au luat  în calcul  frecventarea unei gradinițe particulare, singurul impediment constituindu-l încrederea în experiența personalului didactic . Programa didactica este aceeași – elaborată de Ministerul Educației, ambele tipuri de grădinițe având posibilitatea organizării de ore de limbă străină, muzică, sport. Personalul didactic angajat la gradinițele de stat trebuie sa fie absolvent de studii de specialitate spre deosebire de grădinițele private care, de cele mai multe ori, angajează personal fără studii de specialitate și fără experiență. În multe grădinițe private personalul se schimbă des, după spusele mămicilor, iar calitatea actului de învățămănt lasă de dorit.,, Privații promit marea cu sarea părinților, iar de cele mai multe ori aceștia din urmă părăsesc grădinița cu cu gust amar și mai puțini bani în portofel”, spune Irina, care a schimbat vreo trei grădinițe până acum, toate private, și a ajuns cu copilul într-o grădiniță de stat de care este foarte mulțumită. ,, Am încercat mai multe variante, pe timp de vară, să văd cum se acomodează micuțul. Am stat de vorbă cu doi dintre managerii privați și ni s-a promis copii puțini în grupă și condiții bune de educație. Am aflat ulterior că numărul copiilor era mult mai mare decât ni s-a explicat la început iar educația lăsa de dorit”, spune o altă mămică după o experientă neplăcută la privat.

,, La stat pe lângă faptul că educatoarele sunt cu experiență, condițiile de masă sunt foarte bune, grădinița având bucătărie proprie, iar personalul auxiliar este dedicat. Singurul inconvenient ar fi că sunt copii mai mulți în grupă”, povestește Alina.

,,Cadrele în vârstă, deși practică metode așa zis învechite de predare, au experiență vastă în lucrul cu copiii , în popor se spune că le-au trecut multe generații prin mână și  de aceea am ales o grădiniță de stat și n-aș schimba asta pentru nimic în lume. Fetița mea este foarte fericită acolo ”, spune Diana.

Au fost și câteva mămici care ne-au mărturisit că preferă mediul privat, deoarece aici nu există vacanțe ca și la grădinițele de stat iar părinții care nu au cu cine să-și lase copiii aleg varianta aceasta. ,, Nu sunt foarte mulțumită de grădinița privată, am avut copiii la stat, dar pe perioada vacanțelor și în pandemie nu am ce face cu ei ”, ne spune o altă mamă. Am întrebat care au fost nemulțumirile și mămica ne-a explicat că lecțiile se desfășoară în spații mici, locul de joacă extrem de mic iar comportamentul  îngrijitoarelor lasă de dorit.  Sunt însă și părinți mulțumiți de ceea ce le oferă grădinițele private deoarce acolo se primesc copii cu vârste foarte mici și asta îi scutește, pe unii, de grija bonelor. ,,Mi l-au luat de la un an jumate, cu pampers. Am fost foarte mulțumită că am putut să-mi încep lucrul. La stat nu mi l-ar fi luat”, spune Andreea.

Este la latitudinea părintelui să aleagă între metode mai noi sau mai vechi de predare, între experiența unora și bunăvoința altora.

Grădinițele de stat sunt acreditate MECT, spre deosebire de cele particulare care, în proporție de 95%, au doar autorizație de funcționare de la Ministerul Educatiei.

De asemenea ,,la stat sunt spații mari la interior și exterior, săli de clasă spațioase, vestiare, băi separate pentru copii și personal suficient, săli diferite pentru masă și somn iar locurile  de joacă sunt generoase”, spun majoritatea mămicilor care au ales să-și ducă copiii la o grădiniță de stat. Un alt lucru important la o grădiniță este asistența medicală permanentă, unde la cele mai multe grădinițe particulare lipseste cu desăvârșire.  La cele  de stat copiii sunt triați zilnic la sosirea în incintă. ,, Am avut fetița la grădiniță privată, au primit copii și cu febră și cu varicelă acolo. Am fost șocată de ce am văzut. Din păcate la privat se ghidează după principiul,, afară e vopsit gardul și înăuntru e leopardul”, mulți dintre cei care își duc copiii la privat habar nu au pe ce dau banii. Copilul meu era mai mult bolnav acolo”, spune mama revoltată.

 

Recomandările redacției