cuplu_patAşa cum foarte mulţi oameni se ghidează în viaţă după semnul astrologic – zodie – în est, mai exact în insulele nipone, oamenii consideră grupa sanguină ca fiind un indicativ al personalităţii. Ba chiar, grupa a devenit atât de importantă încât japonezii au început să o treacă şi pe site-urile de socializare şi discută despre ea şi la unele joburi.
Nu există o demonstraţie ştiinţifică ce arată cu exactitate influenţa grupei sanguine asupra personalitaţii – însă nici astrologia nu a fost chiar dovedită de oamenii de ştiinţă. Totuşi, câteodată horoscopul se “potriveşte”. Vezi ce ar putea spune despre viaţa sexuală a iubitului tău!

Grupa A

Potrivit japonezilor care au stat să analizeze şi să adune informaţii, bărbaţii care au grupa sanguină A sunt îndrăgostiţi sincer, îşi arată emoţiile şi au tendinţa să fie fideli partenerelor lor. Cu toate acestea, bărbaţilor cu grupa A le vine destul de greu să-şi exprime sentimentele faţă de persoana iubită şi uneori sunt ezitanţi când vor să intre în vorbă cu o femeie. Se îndrăgostesc rareori la prima vedere, dar pe parcursul relaţiei ajung să aibă sentimente puternice. Încă o veste bună – se axează mai mult pe satisfacerea partenerei şi mai puţin pe plăcerea proprie când vine vorba de sex, iar după primele partide nu îşi pierd interesul. Din păcate pentru unii, însă, asociază sexul cu măritişul şi în unele cazuri nefericite ajung să ceară în căsătorie femei pe care nu le iubesc, dar cu care se simt foarte bine între cearceafuri.

Grupa B

Bărbaţii cu această grupă de sânge sunt adesea oneşti cu femeile din viaţa lor. Se simt atraşi de cele cu personalităţi puternice, neconvenţionale. Femeile din Japonia se feresc, în general, de bărbaţii cu această grupă sanguină pentru că şi-au făcut un nume de “fustangii”. Mai exact, nu bat în retragere de la nicio posibilă aventură sexuală, chiar dacă aceasta le pune în pericol relaţia de cuplu sau chiar îi pune punct. Barbaţii cu grupa B adoră drama şi scandalosul din vieţile lor şi pot separa foarte uşor sexul de iubire, fiindu-le foarte uşor să întreţină relaţii pur fizice.

Grupa 0

Spre deosebire de cei cu grupa de sânge A, cei cu această grupă îşi pot exprima sentimentele cu mare uşurinţă şi chiar le place să facă asta, simţindu-se mai puternici. Au tendinţa să tragă cu dinţii de orice relaţie de cuplu, chiar dacă aceasta nu mai are şanse să funcţioneze normal. Sexul este foarte important pentru ei, îl consideră esenţial vieţii omeneşti. Câteodată sunt atât de încrezători în sine încât pot deveni agresivi sexual şi adesea se îndrăgostesc de lucruri şi nu de oameni. Se pot căsători pentru bani şi nu din dragoste.

Grupa AB

Cei cu această grupă de sânge sunt sensibili şi foarte calzi, câteodată mult prea timizi pentru a vorbi direct cu femeile, de aceea de multe ori au doar de pierdut. Sunt foarte romantici, însă iubitele trebuie să îi facă să se simtă în largul lor pentru a le descoperi adevărata faţă. Sexul este un hobby foarte plăcut pentru ei şi sunt tentaţi să încerce mereu noi poziţii şi noi locuri de făcut amor. Din cauza timidităţii aşteaptă deseori prea mult până să propună o partidă de sex.

Sursa:  Unica.ro 

Recomandările redacției