Primele două zile de bacalaureat au trecut deja, cu bine, cu rău, dar au trecut.Chiar dacă rezultatele vor apărea doar săptămâna viitoare, putem deja să aruncăm o privire asupra subiectelor la limba și literatura română și istorie.

La limba și literatura română, elevii au avut de scris despre nuvelă. Absolvenţii filierei teoretice – profilul umanist, filierei vocaţionale – profilul pedagogic au avut de redactat la ultimul subiect un eseu de cel puțin 400 de cuvinte, în care să prezinte particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o nuvelă studiată. Cei care au absolvit filiera teoretică – profilul real, filiera tehnologică și filiera vocaţională au avut la subiectul al treilea de redactat tot un eseu de minimum 400 de cuvinte, dar aceștia au trebuit să prezinte doar particularitățile unei nuvele studiate.

La primul subiect,punctul A, la textul la prima vedere, aceștia au primit un text de Emil Racoviță din volumul „Expedițiunea antarctică belgiană”, pe baza căruia au trebuit să rezolve o serie de cerințe. La punctul B, candidații au avut de redactat un text de cel puțin 150 de cuvinte, în care să argumenteze dacă omul poate sau nu să înfrunte fenomenele naturii, raportându-se la textul lui Racoviță, de la punctul A.

Elevii care au dat bacalaureatul la istorie au avut de scris la subiectul trei un eseu de aproximativ două pagini, despre evoluția României în secolul al XX-lea, incluzând constituțiile României. La al doilea subiect, candidații au avut de rezolvat câteva cerințe pe baza unui text despre Mihai Viteazul.

Probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Probele încă nu s-au terminat, astfel că urăm mult succes tuturor candidaților.

Recomandările redacției