Comisia Europeană invită statele membre să impulsioneze conectivitatea ultrarapidă la reţele şi să elaboreze o abordare comună în ceea ce priveşte implementarea tehnologiei 5G. Comisia Europeană a întreprins vineri noi măsuri în cadrul agendei „Deceniul digital”, pentru a consolida suveranitatea digitală a Europei, după cum a anunţat preşedinta Ursula von der Leyen în discursul său de miercuri privind starea Uniunii, potrivit news.ro.
„Comisia a propus un nou regulament privind întreprinderea comună pentru calculul european de înaltă performanţă, pentru a menţine şi a consolida rolul de lider al Europei în materie de supercalcul şi de informatică cuantică. Acesta va sprijini activităţile de cercetare şi inovare referitoare la noile tehnologii în materie de supercalcul, precum şi la sistemele şi produsele din acest domeniu, şi, în acelaşi timp, va promova dezvoltarea competenţelor necesare pentru a utiliza infrastructura şi a constitui baza unui ecosistem de nivel mondial în Europa. Propunerea ar permite o investiţie în valoare de 8 miliarde euro în următoarea generaţie de supercalculatoare – un buget substanţial mai mare în comparaţie cu cel actual“, anunţă CE.
Pe baza succesului înregistrat de Europa în ceea ce priveşte următoarea generaţie de calculatoare de înaltă performanţă, supercalculul va juca un rol esenţial în susţinerea Europei pe calea redresării. Acesta a fost identificat ca o prioritate de investiţii strategice şi va sprijini întreaga strategie digitală, de la analiza volumelor mari de date şi inteligenţa artificială la tehnologiile de tip cloud şi securitatea cibernetică.
În plus, Comisia invită statele membre să impulsioneze conectivitatea ultrarapidă la reţele şi să elaboreze o abordare comună în ceea ce priveşte implementarea tehnologiei 5G, mai arată CE.
„Calculul de înaltă performanţă este o capacitate digitală esenţială pentru Europa. După cum am putut vedea în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, supercalculatoarele contribuie deja la căutarea de terapii, la recunoaşterea şi prognozarea răspândirii infecţiei sau la sprijinirea procesului decizional privind măsurile de limitare a răspândirii virusului. Datele, împreună cu inteligenţa artificială şi supercalculatoarele, reprezintă, de asemenea, un atu major în detectarea modelelor de ecosisteme, ajutându-ne să atenuăm schimbările climatice şi să căutăm soluţii pentru a evita dezastrele şi a combate schimbările climatice. Propunerea noastră de astăzi va încuraja creşterea investiţiilor în infrastructura de supercalcul, având în vedere potenţialul său enorm de a îmbunătăţi calitatea vieţii, a stimula competitivitatea industrială şi a favoriza progresul ştiinţific“, a declarat Margrethe Vestager, vicepreşedinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală.

Recomandările redacției