Înainte de începerea festivalului, care s-a desfășurat timp de trei zile, între 2 și 4 iunie, am purtat o scurtă discuție cu Gheorghe Feieș, primarul orașului Sebiș, solicitându-i să ne spună câteva cuvinte despre ceea ce va urma.
„Suntem la a XVIII-a ediție a Festivalului de Muzică, iar organizatori sunt: Primăria Orașului Sebiș, Consiliul Local Sebiș, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad și TVR Timișoara, de unde este și prezentatorul: Florin Mihoc“, a precizat primarul orașului Sebiș.
În ceea ce privește unele din noile realizări din oraș, discuția am purtat-o, la cererearea edilului ceva mai târziu, într-unul din puținele momente de respiro ale evenimentului.
„Sebișenii m-au ales
primar să lupt pentru
modernizare“
Aceasta a fost replica spontană a primarului sebișan, când i-am cerut detalii despre realizările din oraș. După care a continuat: „sebișenii m-au ales primar să lupt pentru modernizare, respectiv pentru Sebiș, Prunișor, Donceni, Sălăjani. Și asta și fac. Adică merg înainte cu eforturile pentru a realiza ce ne-am propus. Fac proiecte – chiar dacă nu le câștigăm pe toate, important este să progresăm. De la an la an Sebișul a progresat și asta e bine și se vede. Avem proiecte noi de dezvoltare, drumuri asfaltate, canalizare, rețea de apă potabilă, rețea de iluminat public, trotuare pavate, domeniu public foarte bine îngrijit, edificiul Aparatului Administrativ al Finanțelor Publice  și Casa de Cultură.
Una din investițiile recent finalizate în Sebiș este reabilitarea Sălii de Sport a Liceului.
Ce am realizat recent este 25 km de asfaltări, ce cuprinde străzi din oraș, asfaltarea străzilor în Sălăjeni, Donceni – către Cimitirul din Prăjești, Sălăjeni-Donceni și Prunișor precum și asfaltarea a zece străzi din Sebiș și a zonei ANL. Deci, așa cum v-am spus, avem realizări iar acestea sunt câteva pe care vi le-am enumerat acum, la cald, recent făcute.
Totul este să te preocupe, să te zbați pentru ceva în viața asta – altcumva nu știi cum ai trecut prin ea“, ne mai spunea inimosul primar al orașului Sebiș,
Gheorghe Feieș.
Festivalul de Muzică Sebiș 2017
Desfășurat săptămâna trecută, Festivalul de Muzică, Sebiș 2017 – ajuns la ediția a XVIII-a – a reunit timp de trei zile artiști de renume și… o mulțime mare de spectatori care a umplut până la refuz Piața Tineretului, precum și zonele adiacente, inclusiv centrul orașului. Spectatorii – atât din Sebiș și din împrejurimi, cât și din alte județe s-au distrat de minune, apreciind pe bună dreptate că, la categoria sa de mărime, Sebiș este orașul cu cele mai multe activități culturale din Ardeal.
Câțiva spectatori veniți tocmai din Maramureș spuneau: „este frumos să organizezi așa ceva pentru cetățeni și tineret dar puțini sunt la număr cei  care pot și vor să facă ceea ce face primarul Gheorghe Feieș pentru concetățenii săi“.
În cele trei zile ale festivalului au putut fi urmărite o serie de evoluții cu totul deosebite. Impresionați, oamenii discutau între ei. Cei mai în vârstă erau extrem de impresionați. Auzeai de la ei replici de genul: „cine ne-ar mai fi făcut nouă ceea ce ne face domnu primar al nostru, al sebișenilor și tuturor satelor ce-i aparțin orașului Sebiș?!…“.
Prima seară: multă muzică de calitate și dansuri străvechi
În această primă seară a răsunat muzica populară, au răsunat obiceiurile din zonă aduse pe scenă de trupe și oameni de valoare: de artiști populari. Au venit primarii cu formațiile artistice și de dansuri populare de la ei din comune, cu cântecele populare specifice locului…
În deschiderea programului Primarul Gheorghe Feieș a adresat salutul său tuturor celor prezenți: artiști, invitați, spectatori…
„Noi ne dorim ca programul pe care l-am pregătiti pentru cele trei zile să vă aducă bucurie, să vă facă să uitați de toate pe parcursul orelor când acesta se desfășoară. Trebuie să avem și astfel de momente și astfel de activități căci românul întotdeauna a fost vesel din fire, și totdeauna și-a iubit și apreciat tradițiile strămoșești. Să știți ceva important: fără tradiții și fără cultură, un popor moare, dispare ca nație!“, a spus printre altele primarul Gheorghe Feieș.
A invitat apoi pe scenă pe președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Acesta s-a adresat sebișenilor, spunând printre altele: „mă bucur să fiu la această minunată și frumoasă activitate organizată pe Valea Crișului. Și să știți că o astfel de activitate nu mai este în județ. Cu această ocazie îl felicit pe domnul primar Feieș pentru tot ceea ce face pentru dumneavoastră – întreaga comunitate a acestui  frumos oraș: Sebiș“.
Prezentatoarea serii, cunoscuta interpretă de muzică populară Voichița Suba a preluat „frânele“ desfășurării manifestării și a început prin a-i invita pe scenă pe cei care urmau să evolueze, respectiv formațiile artistice ce au adus cu ei toată frumusețea cântului și jocului popular românesc din zonele lor.
Au urcat, astfel, pe scenă: Ansamblul Druscelele din Bârsa cu interpreta Roberta Tomșa, An­- samblul Pădureanca din Chisindia, Ansamblul Mugurași de Primăvară din Dezna și Cetăți din Dezna. Au cântat soliștii vocali: Voichița Suba, Malvina Nagy, Cornelia Căprariu, Tiberiu Crișan și Cosmina Brădean. A încheiat regalul de muzică și dansuri populare formația Rapsozii Zărandului – condusă de Petrică Pașca.
Tot în această primă seară a evoluat și Fuego, interpretând cântecele care l-au consacrat. Mulți spectatori au venit să-l asculte dar și să se întâlnească cu el.
Seara s-a încheiat cu un foc de artificii, atât de iubit de oameni de toate vârstele. De la microfon, primarul Feieș le-a transmis spectatorilor să se bucure de acest spectacol feeric deosebit care  a luminat multicolor cerul nopții preț de câteva minute bune.
Seara a doua a fost a… muzicii ușoare
După succesul incontestabil al primei seri de festival, în a doua seară au venit un număr și mai mare de spectatori. A fost rândul muzicii ușoare să-i încânte pe cei prezenți, cu artiști precum: Feli, Vescan și Ioana Ignat. Adolescenții i-au primit cu strigăte de satisfacție și bucurie și multe-multe aplauze.
Pe lângă punctele din spectacolul cu totul deosebit, trebuie spus că în cele trei zile ale manifestării și comercianții au adus preparate cu totul deosebite, specifice zonelor de unde au venit.
Dacă ți-ai dorit o gustare ai avut de unde alege, mâncărurile au fost pe gusturile tuturor. S-au putut găsi atât preparate din zonă – precum cele ale lui Gelu Sida cât și altele din alte zone cum ar fi cele din zona Maramureșului. Au fost de asemenea băuturi răcoritoare, sucuri dar și… „spirtoase“ de toate sortimentele.
Au fost numeroși oameni în vârstă care aflând de frumoasele ediții anterioare au ținut neapărat să fie prezenți la ediția din anul acesta, motivând că „cine știe dacă vor mai apuca să vadă la anul…!“.
Seara s-a încheiat iar cu un mirific foc de artificii care a luminat feeric cerul nopții desupra orașului Sebiș.
Ultima seară, parcă mai aparte…
Lumea venită să asculte muzică bună a fost parcă mai multă ca oricând, umplând total zona Pieței Tineretului. Au putut fi ascultați artiști de renume de muzică ușoară precum: Ducu Bertzi, Mateo și Sore.
Mulțimea compusă din spectatori de toate vârstele i-au aplaudat frenetic, apreciindu-le evoluțiile.
Un aspect deosebit: orașul Sebiș a fost plin de autoturisme venite din tot județul dar și din județele învecinate și chiar din cele mai îndepărtate, reputația festivalului sebișan depășind cu mult hotarele județului Arad.
În cele trei zile de spectacol bucuria și buna-dispoziție a pus stăpânire pe oraș, toată lumea avea mereu cu un zâmbet în colțul gurii.
Din mulțimea de spectatori se detașau tineri care se bucurau și promiteau să vină și la anul. Îți dădeai seama că erau din alte zone.
Astfel, un grup de patru tineri veniți de la Brad ne spuneau, completându-se unul pe celălalt: „ce frumos ar fi să avem și noi așa ceva organizat în orașul nostru, mai ales că este și municipiu. Dar nu-l poți compara cu acest orășel frumos, cochet și curat – de parcă este pe o altă lume. Ce-i drept la noi sunt tot felul de oameni veniți, din toate zonele din țară, de pe vremea când se lucra în industria minieră. Noi ăștia pe care ne vedeți aici venim de vreo cinci ani la Sebiș și stăm pe toată durata celor trei zile, cât ține festivalul. Lumea de aici este bună, ospitalieră și ne bucurăm să vedem ce face acest primar pentru orășelul său, pentru oamenii lui și mai ales pentru tineri…“ au încheiat cei patru tineri discuția.
Un succes cu totul deosebit a avut (din nou!) spectacolul pirotehnic de final care a durat mai mult decât celelate: focurile de artificii multicolore și cu modele de vis au iluminat iar cerul nopții de deasupra orașului, fiind vizibile la mari despărtări.

Recomandările redacției