Ai noștri se întorc acasă de sărbători. Oprindu-ne doar la această afirmație, ne-am putea lesne imagina că este vorba doar de bucuria reîntâlnirii și reîntregirii familiilor care au unul sau mai mulți membri plecați în afara granițelor tării pentru un trai mai bun.

Numai că până la această bucurie, în contextul actual, mai sunt câțiva pași de urmat. Deloc ușori. Cozile din vămile țării sunt tot mai mari, iar procedurile pentru efectuarea triajului epidemiologic fac ca întreg procesul să fie unul destul de anevoios. Asta cu atât mai mult cu cât, Poliția de Frontieră anunța astăzi, printr-un comunicat de presă, că în ultimele 24 de ore, aproape 170.000 de persoane au tranzitat punctele de trecere a frontierei, iar dintre aceștia, pe sensul de intrare au fost aproximativ 120.000.

Ore întregi de așteptare, oboseală, răbdare pusă la încercare, claxoane și, da, nervi întinși la maxim. Cam asta era starea când, undeva după ora 15.30, am ajuns în Vama Nădlac II.

Preoții din Arhiepiscopia Aradului au luat cu asalt Vama Nădlac II

Desigur, poate acesta ar fi fost un titlu cu un mai mare impact, însă ne vom așeza cu cumpătare și bucurie în fața unui gest căruia vrem să îi spunem mai degrabă „Liturghie de după liturghie”.

Înarmați cu răbdare, dragoste, pachete cu mâncare, ceai cald, apă și dulciuri, mai mulți preoți din Arhiepiscopia Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, au mers printre mașinile din coloana care se întindea pe câțiva kilometri în Vama Nădlac II și le-au dus celor care așteptau un strop de speranță.

„Văzând la știri ce se întâmplă în Vama Nădlac, că o mulțime de români și străini așteaptă la cozi de kilometri pentru a intra în țară, ne-am gândit că ar fi bine să venim în întâmpinarea lor cu ceai cald, apă, alimente și bineînțeles, dulciuri pentru copii. Prin această lucrare a Arhiepiscopiei Aradului, ne-am dorit să îi ajutăm să treacă mai ușor peste orele de așteptare, să ajungă acasă cu bine la familiile lor și să petreacă în liniște de sărbători. Să le dea Dumnezeu răbdare și multă sănătate! În aceste momente ei aveau mai multă nevoie de noi, iar noi am venit să le spunem în felul nostru că suntem alături de ei.

La fel cum Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a făcut gesturi filantropice la punctele vamale de la Timiș, așa și noi, Arhiepiscopia Aradului, în comuniune și conlucrare săvârșim aceste acțiuni de ajutorare a celor care au trebuință”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Anul 2021 a fost declarat în Patriarhia Română ca Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României. Astăzi, parte dintre acești români au așteptat ore întregi în vamă pentru a veni acasă. Iar reprezentanții Arhiepiscopiei Aradului, după ce dimineață au săvârșit Sfânta Liturghie, au pregătit cele necesare, și au mers printre ei să le aducă un strop de lumină într-un moment de încercare. Da, frumoasă Liturghie de după Liturghie.

Zicem frumoasă pentru că văzându-le reacțiile și zâmbetele așezate pe chipuri când Ierarhul și preoții le dădeau darurile, toate acele clipe s-au transformat ușor în sărbătoare. Nedumeriți de cele întâmplate, unii ar fi vrut să plătească cele primite, alții întrebau dacă primesc și ei, musulmani fiind, alții au urat de sănătate și au întrebat de unde sunt preoții.

Le-am spus câtorva ”Bine ați venit acasă!”, iar ei au răspuns ”Bine v-am găsit!”.

Dincolo de pachete, de ceai cald, de dulciuri, cel mai important mesaj transmis de Arhiepiscopia Aradului în această după-amiază, în Vama Nădlac II, a fost: în încercare nu sunteți singuri, suntem alături de voi, suntem împreună.

Sursa: ArhiepiscopiaAradului.ro

Recomandările redacției