Situaţia în cazul firmei de TIR-uri care ar fi spart conducta de apă de pe strada Dunării este departe de a fi clarificată. Problema a fost făcută publică tocmai de primarul Gheorghe Falcă în cadrul unei conferinţe de presă, în care preciza că garajul de TIR-uri este ilegal, dar şi că asemenea autovehicole nu au ce căuta în interiorul urban. Din cele spuse de primar reiese că avaria produsă la conducta de apă a fost cauzată de nişte lucrări improvizate. Acestea au fost efectuate de firma care deţine garajul de TIR-uri, însă betonul care a fost turnat peste conducta de canalizare a cedat, producând avarii serioase.
Contactat telefonic, Ciprian Apreotesei, patronul garajului ne-a declarat că „activitatea pe care o desfăşoară firma mea este complet legală. Nu am nevoie decât de un contract de închiriere. Noi nu am fă­cut acolo nicio lucrare, decât am curăţat lo­cul. Avaria nu a fost produsă în niciun caz din cauza noas­tră. Din contră, prin faptul că am curăţat acel loc pot spune că am ecologizat întreaga zonă. Nu mai sunt boschetari şi nici câini comunitari“.
De cealaltă parte, reprezentanţii Primăriei, prin vocea Corinei Drăghici, ne-au declarat ieri, mai nuanţat, că „nu neapărat construcţiile au fost problema acolo, acelea au fost făcute probabil înainte ca firma de TIR-uri să funcţioneze în acel loc. Activitatea nu era autorizată. Nu este normal ca acea firmă de TIR-uri să aibă autorizaţie de funcţionare în acel loc“.
De asemenea, în cadrul verificărilor pe care le face privind respectarea Hotărârii Primăriei Arad nr. 141 din 20 iunie 2012 privind accesul şi circulaţia utilajelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 în municipiul Arad, Poliţia Locală a amendat în dese rânduri această firmă, din cauza lipsei autorizaţiei.

Recomandările redacției