cfrDouă zile le-au întârziat salariile şi ceferiştii din sectorul de reparaţii locomotive din mai multe zone din ţară au şi protestat. Spontan, lucrătorii din sectorul feroviar au întrerupt, ieri dimineaţă, activitatea, pentru că nu şi-au primit salariile pe luna martie, bani care ar fi trebuit să fie viraţi în conturi pe 15 aprilie. Aproximativ 150 de ceferişti arădeni nu şi-au primit salariile la timp însă, cu toate acestea nu au protestat.
Peste 2.000 de angajaţii CFR din mai multe oraşe din ţară au întrerupt activitatea, nemulţumiţii că nu şi-au primit salariile pe luna martie. Muncitorii au ameninţat cu greva generală, în cazul în care şefii de la CFR nu rezolvă repede această problemă. Trebuie spus că, de această dată au întârziat numai salariile lucrătorilor din sectorul de reparaţii locomotive. Cu toate acestea, oprirea activităţii pe acest sector poate afecta mersul trenurilor şi implicit activitatea celorlalte sectoare.
Sindicaliştii le-au spus ceferiştilor revoltaţi că, banii au fost viraţi dar, din motive necunoscute nu au ajuns în conturile angajaţilor. S-a vehiculat că întârzierea a fost cauzată de probleme bancare şi că va fi rezolvată în cel mai scurt timp.
Lucrătorii arădeni au fost mai înţelegători decât în alte puncte din ţară. Pe ideea că problema va fi rezolvată repede, ceferiştii arădeni din sectorul reparaţii locomotive au decis să nu protes­teze. Totuşi, reprezentanţii sindicatului care le reprezintă interesele au susţinut că dacă lucrătorii nu-şi vor primi banii este posibil să ia hotărârea de a opri lucrul. „A fost vorba de o întârzere a salariului, mai exact – decontarea pe luna martie. Am stat de vorbă cu conducerea care este la Braşov şi ni s-a spus că problema va fi repede rezolvată. Fiind vorba de un protest spontan, fără autorizaţii, trebuie spus că, fiecare a pu­tut decide dacă să oprească sau nu lucrul. Ca atare, angajaţii din judeţul Arad au decis ca deocamdată să nu facă asta. Nu este exclus însă să o facă dacă întârzierea va persista“, a susţinut Potoceanu Teofil, lider al Sindicatului Reparatorilor de Locomotive Depou Arad.

Recomandările redacției