Cei doi agresori ai taximetristului au fost arestaţi

0
185

arestati agresori
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au înaintat instanţei de judecată, zilele trecute, propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor Fabian Tiberiu Filip şi Gabriel Alin Păcurar, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată şi lipsire de libertate în mod ilegal. Magistraţii din cadrul Judecătoriei Arad au admis propunerea procurorilor cu privire la inculpaţi, dispunând arestarea preventivă a acestora pe o durată de 30 de zile.
Cei doi sunt nimeni alţii decât principalii suspecţi în cazul tâlhăriei taximetristului, faptă consumată pe data de 9 noiembrie, în Sînpetru German.
Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment procesual, a relevat faptul că la acea dată, în jurul orei 04,00, cei doi inculpaţi, împreună cu suspectul F.G.S., în timp ce se aflau în localitatea Sînpetru German, au agresat persoana vătămată D.C.F., taximetrist la o firmă din Arad, căreia i-au sustras telefonul mobil, prin smulgere şi violenţă, l-au imobilizat şi l-au urcat pe bancheta din spate a taximetrului, marca Peugeot 206, unde l-au tinut împotriva voinţei acestuia, după care au plecat înspre Punctul de Frontieră Cenad, judeţul Timiș, cu respectivul autoturism.
„Odată ajunşi în Punctul de Frontieră Cenad, urmare neatenţiei agresorilor, persoana vătămată a reușit să scape, iar aceştia s-au întors cu taximetrul spre localitatea Sânnicolau Mare (Timiş) urmăriţi fiind de organele de poliţie. La intrarea în localitate autoturismul a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se, în urma evenimentului suspectul F.G.S. fiind grav accidentat. Ulterior, a fost internat într-o unitate spitalicească, unde se află şi în prezent, iar inculpaţii au fost reţinuţi de organele de cercetare penală”, mai preciza Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.