Cei mai mulţi turişti care au vizitat, anul trecut, municipiul Arad sunt din Ungaria, Italia, Anglia, Germania şi Spania, dar, au trecut prin oraş şi turişti din Canada, Olanda, Israel, Cehia şi Danemarca.
Potrivit Raportului privind starea economică, socială şi de mediu a municipiului Arad pe anul 2013, care va fi supus aprobării, miercuri, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal Arad, în cursul anului 2013, au beneficiat de informaţii turistice un număr total de 7.813 persoane din categorii diferite de vârstă şi ocupaţie, atât personal, la biroul Infotour cât şi telefonic.
Biroul de Informare Turistică – Infotour Arad a fost vizitat de un număr de 4.969 de persoane şi a primit 2.844 solicitări de informare prin telefon.
“Vizitatorii au fost atât români cât şi străini, în majoritate maghiari, italieni, englezi, germani, dar şi spanioli, francezi, chinezi, canadieni, olandezi, israelieni, cehi, danezi, austrieci, polonezi, sârbi şi belgieni. Aceştia au beneficiat de servicii de informare turistică pentru domeniile de interes specifice fiecărui grup sau individ în particular”, se arată în raport.
Din acelaşi document reiese că turiştii au solicitat diferite informaţii referitoare la municipiul şi judeţul Arad, harta municipiului Arad, noul Atlas al Aradului, monografiile în imagini ale municipiului şi judeţului Arad, editate de Casa de Cultură Arad, noutăţi cu privire la diferite evenimente culturale (teatru, filarmonică, muzeu, galeriile de artă).
De asemenea, turiştii au mai solicitat informaţii despre agenţiile de turism, despre agenţiile de transport, programe de recreere, trasee turistice, locuri de cazare (hoteluri, pensiuni, moteluri, camping-uri), atât din municipiu cât şi din judeţ. Totodată, turiştii au mai solicitat informaţii despre restaurante şi cluburi din municipiu, dar şi diverse informaţii despre Arad, pentru a putea fi prezentate diferiţilor investitori.
Biroul de Informare Turistică – Infotour Arad a fost vizitat de elevii diferitelor licee, dar şi de studenţi din cadrul Universităţilor „Vasile Goldiş” şi “Aurel Vlaicu” Arad pentru procurarea de materiale informative despre Arad în vederea pregătirii de referate şi lucrări practice la geografie şi istorie.
De asemenea, profesori de geografie de la diferite şcoli şi licee din municipiul Arad, dar şi învăţători şi educatori au vizitat biroul pentru procurarea de materiale didactice.