Cel de al XV-lea volum dedicat Universităţii Aurel Vlaicu a văzut lumina tiparului, cu sprijinul Primăriei Arad şi al Consiliului Judeţean, urmând să fie pus la dispoziţia celor interesaţi. „Volumul «Universitatea Aurel Vlaicu 2013-2014» vorbeşte despre ce s-a întâmplat în universitatea noastră în anul universitar respectiv, despre cum a fost percepută universitatea în presă, despre cercetarea ştiinţifică, despre ceea ce se discută în Senatu UAV, despre relaţiile internaţionale, despre activitatea sportivă, despre managementul universităţii şi despre cercetarea la vârf a universităţii, acum fiind prima dată când introducem un astfel de capitol”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic al UAV. Volumul are 578 de pagini scrise, la care se adaugă alte pagini cu fotografii, reprezentând de fapt o istorie trăită. „Aici sunt reflectate toate evenimentele petrecute în anul universitar 2012-2014. Este o parte din istoria UAV. Ar fi bine dacă pe baza acestor volume s-ar face o istorie a universităţii”, a spus prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV.
Sport 44
Corvinul va întâlni Oțelul în finala Cupei României! Ultimul act se va disputa la Sibiu pe 15 mai
citește mai mult »