Astăzi se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Nicolae „Coco“ Dumitrescu. „Pe cifre“, așa cum le place analiștilor de astăzi să spună, este cea mai importantă figură din istoria de peste 76 de ani a UTA-ei (exceptându-l pe Baron firește); asta pentru că este singurul care a fost implicat în toate cele 8 trofee câștigate de Bătrâna Doamnă. Primele patru Campionate și cele două Cupe, le-a câștigat din postura de jucător, iar următoarele două Titluri le-a reușit ca antrenor. La ultimul trofeu a adăugat și performanța eliminării campioanei intercontinentale a acelui moment, Feyenoord, urmată apoi de un parcurs excelent în Cupa UEFA un an mai târziu, când a dus UTA în primăvara europeană.
Palmaresul trofeelor este completat de cel al victoriilor morale, care l-au transformat într-un fiu al Aradului, deși era născut în mult „hulitul“ București. Pentru că după o viață de jucător și antrenor petrecută la UTA, Nicolae Dumitrescu a rămas să-și trăiască anii senectuții în orașul de pe Mureș, aproape de marea sa dragoste roș-albă. Și, mai mult decât atât, deși aceasta nu i-a răsplătit întotdeauna așa cum merita statornicia, i-a urmat chemarea de fiecare dată când aceasta a venit. În anii 80-90, când negurile mediocrității se întindeau ca rugina peste blazonul Doamnei sale, „Coco“ Dumitrescu n-a ezitat niciodată în a-i reda, fie și pentru o clipă efemeră, strălucirea tinereții, prin munca sau prezența sa.
Nicolae „Coco“ Dumitrescu a asigurat, în ceața începutului de tranziție către o nouă societate și un nou fotbal, legătura cu trecutul glorios al clubului și garanția identității și principiilor acestuia. Nu-i întâmplător poate că, după plecarea sa dintre noi, UTA și-a pierdut busola, atât din punct de vedere al performanței cât și al moralei. Astăzi însă, tribuna I a noului stadion Francisc Neuman, renăscut din cenușa moștenirii Baronului dar purtând nealterat spiritul acestuia, poartă numele lui Nicolae „Coco“ Dumitrescu. Iar când cavalerul se află din noul la brațul Doamnei sale, chiar și în această formă simbolică, putem cu toții spera că prezentul respectabil poate fi urmat de un viitor (din nou) glorios.
