Cele 14 ceasuri Rolex găsite la perchezițiile din dosarul PSD Arad, în vizorul anchetatorilor

0
427

Anchetatorii DNA Timişoara cer reprezentanţei Rolex România să confirme autenticitatea mai multor ceasuri descoperite la percheziţiile domiciliare făcute la momentul declanşării mega-anchetei din dosarul „PSD Arad”, potrivit actelor de la dosar. Odată autentificate anchetatorii cer aceleiaşi firme să spună şi ce valoare de catalog au ceasurile şi să le evalueze la valoarea curentă, pentru a stabilit în final la ce sumă se ridică cele 14 ceasuri marca Rolex descoperite în casa Elisabetei Miuţescu, angajată cu funcţie de execuţie la stat.

La momentul discutării propunerii arestării preventive a acesteia magistratul DNA Timişoara a explicat instanţei că la adresa la care s-au făcut percheziţii în cazul Elisabetei Miuţescu, s-au găsit 14 ceasuri marca Rolex.

Despre acestea magistratul DNA a amintit judecătorului ICCJ că „…sunt nişte ceasuri scumpe, fiind prea mult pentru un controlor de trafic, cu mențiunea că măsurile judiciare cuprind şi latura de sechestru şi confiscare a acestor bunuri, iar una dintre preocupările procurorului este aceea de a recupera banii, în speţă foloasele”.

De asemenea, în apărarea femeii incriminate de DNA Timişoara sare avocatul acesteia care spune despre ceasurile invocate de magistratul anticorupţie că acestea ar fi turcisme şi nicidecum originale sau scumpe.

„Cu privire la cele 14 ceasuri Rolex la care reprezentantul parchetului a făcut referire în pledoaria sa, a arătat că acestea, împreună cu alte obiecte de îmbrăcăminte, au fost găsite în locuința fiicei inculpatei, cu care aceasta are o gospodărie comună, ceasurile fiind cumpărate în vară, cu ocazia unei excursii în Turcia, nu sunt autentice, şi au fost luate pentru a fi oferite drept cadouri pentru anumite cunoștințe cu ocazia sărbătorilor de iarnă”, se arată în dosar.

Elisabeta Miuţescu este arestată la domiciliu în momentul de față și are o serie de obligaţii între care şi aceea de a nu discuta cu nimeni care este inculpat sau martor în acest acst dosar.

 

Sursă Stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.