Cele mai frumoase locuri din România (I)

0
149

Odată cu ridicarea restric­ţiilor privind pandemia e momentul prielnic pentru a vizita şi a cunoaşte punctele turistice din ţara noastră. Avem o ţară frumoasă şi o mulţime de locuri absolut impresionante pe care merită să le vedeţi măcar o dată în viaţă.
Cascada Bigăr din judeţul Caraş-Se­verin a fost inclusă de presa internaţio­nală în topul celor mai frumoase cas­- cade din lume. Se află în Valea Minişului, între localităţile Anina şi Bozovici. Apa pro­venită din izvorul Bigăr se revarsă în râul Miniş pe un prag stâncos de opt metri înălţime, acoperit cu muşchi. Se poate vizita şi peştera de unde izvo­răş­te apa, aflată puţin mai sus, iar taxa de intrare este una modică. Anul trecut, cas­cada a fost vizitată de peste 100.000 de turişti.
Cimitirul Vesel de la Săpânţa. Dacă ajungeţi în Maramureş, nu rataţi Cimitirul de la Săpânţa, unic la nivel global. Sute de cruci din lemn de stejar, pictate în culori vibrante şi sculptate cu texte umo­ristice fac deliciul vizitatorilor. Conform Ro­manianmonasteries.org, ar exista o legendă care sugerează că atitudinea veselă în faţa morţii este un obicei dacic.
Transalpina. Este cea mai înaltă şi frumoasă şosea din România. I se mai spune şi „Drumul Regelui” pentru că a fost construită şi inaugurată în 1938 de Regele Carol al II-lea, toată familia regală parcurgând drumul în ziua inaugurării. Aici puteţi vizita Peştera Polovragi, Che­ile Ol­teţului sau mănăstirile Icoana şi Polovragi.
Lacul Ochiul Beiului. Tot în judeţul Caraş-Severin, în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, găsiţi cascade şi lacuri cu ape limpezi, albastre şi turcoaz. Lacul Ochiul Beiului a devenit celebru pentru culoarea turcoaz a apei şi pentru faptul că nu îngheaţă niciodată.
Poiana Narciselor. Acum, trebuie să vedeţi Poiana Narciselor din localitatea Vad, judeţul Braşov. Este cea mai mare din Europa şi este arie protejată, întin­zându-se pe nu mai puţin de 400 de hectare. Doar aici puteţi vedea, începând cu luna mai, milioane de narcise înflorite, peisajul este o splendoare, iar mirosul
vi-l puteţi doar imagina. În fiecare an, în luna mai-iunie, se organizează Festivalul Narciselor la care participă sute de oameni din toată ţara. Culegerea narciselor e interzisă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.