Dacă unele animale te sperie prin greutatea și înfăţișarea lor, altele te impresionează ori îţi atrag atenţia prin dimensiunea lor aproape minusculă. Vezi care sunt cele mai mici animale din lume.
Lemurul – șoarece „Madame Berhe”
Este cea mai mică primată din lume și cântărește doar 30 de grame. Se poate ascunde ușor în vegetație, deoarece corpul măsoară doar 92 de mm. Lemurul poate fi găsit în Madagascar.
Șarpele-fir
Mai este denumit și șarpele orb subțire și este cel mai mic șarpe din lume de­oa­rece are lungimea de doar 11 cm. Acesta trăiește în America de Nord și Sud, se hrănește cu furnici și temite
Iepurele pitic
Iepurele pigmeu este cel mai mic iepure din lume. El atinge dimensini de 24-29 cm și cântărește doar 400 de grame. Se găsește doar în America de Nord.
Țestoasa pătată
Masculii din această specie cresc până la 6-8 cm, în timp ce femelele pot ajunge până la 10 cm. Este cea mai mică țestoasă din lume și poate fi găsită în Africa de Sud.
Șoarecele etrusc
Șoarecele deține recordul pentru cel mai mic mamifer raportat la greutatea sa. Corpul are dimensiunea între 36 și 53 mm, iar greutatea este de doar 1,2 – 2,7 gr.
Pasărea Colibri
Este cea mai mică pasăre din lume, dar și cea mai mică vertebrată cu sânge cald. Viețuitoarea măsoară doar 5,7 cm și cântărește 1,8 grame.
Liliacul bondar
Mai este cunoscut și sub denumirea de liliacul Kitti cu nas de porc și este conside­rat cel mai mic mamifer din lume, dacă luăm în calcul doar dimensiunile. Acesta are dimensiunea unui bondar, până la 40 mm corp și până la 2 grame greutate.

Recomandările redacției