Cele mai parfumate flori din lume

0
145

Florile au fost create cu scopul de a ne bucura sufletul și privirea, iar parfumul acestora ne bucură simţurile și sentimentele de fiecare dată când îl mirosim. Parfumul florilor este apreciat în întreaga lume și multe industrii s-au străduit de-a lungul anilor să-l reproducă în tot felul de sticluţe cu parfum.
Orice persoană care primește un buchet de flori are tendința de a-l mirosi în primă fază, tocmai pentru că asociază parfumul florilor cu anumite mirosuri specifice. De asemenea, parfumul florilor are puterea de a oferi instat o stare bună de spirit și de a ne bucura toate simțurile.
Astfel, inspirați de vremea de afară, astăzi îți vom povesti câteva lucruri despre cele mai parfumate flori din lume care au impresionat până și cele mai pretențioase persoane.
Trandafirul
Una dintre cele mai apreciate flori din lume, trandafirul este iubit atât pentru aspect și culoare, cât și pentru parfumul inconfundabil pe care îl are. Esența de trandafir a fost dintotdeauna și rămâne extrem de apreciată în industria cosmetică, pentru că, utilizată în creme, sapunuri și loțiune are efecte benefice asupra pielii. S-a demonstrat științific că parfumul de trandafiri sporește buna dispoziție, are un efect calmant și liniștitor, antidepresiv și o acțiune afrodisiacă. Aroma trandafirilor este de neînlocuit în industria parfumurilor, iar cei care au un miros intens și au adus faima speciei sale sunt trandafirii roșii și roz.
Iasomia
Iasomia este o altă floare care face parte dintre cele mai parfumate flori din lume. Cunoscută pentru efectul afrodisiac pe care îl are, iasomia se găsește în diferite forme, având flori mici, albe, simple sau bătute. Parfumul de iasomie este cel mai utilizat în parfumuri. La o cantitate de parfum de 30 de ml se folosesc aproximativ 1.000 de flori de iasomie. Având în vedere că trandafirul este floarea cu cea mai mare po­pularitate din lume și că este intitulat regele florilor, iasomia se poate declara lejer regina florilor. Mirosul de iasomie este proaspăt, cu note dulci și florale.
Plumeria
Pentru cei pasionați de arome exotice, plumeria este floarea ce are parfumul po­trivit. Originară din zonele tropicale ale insulelor Pacificului, Caraibe, America de Sud și Mexic, plumeria este o floare cu totul specială. Coloritul acestor flori extraordinare e cu adevărat deosebit și se regăsește în nuan­țe intense de roz, roșu, galben și uneori în nuanțe pure de alb. În privința aromei, Plumeria este o floare ce are o complexitate olfactivă rară, care te poartă cu gândul spre insulele paradisiace. Florile au un parfum intens ce îmbină într-un mod armonios notele florale, cu cele de migdale și vanilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.