Lansări de carte, vernisaje, reconstituiri istorice, concert simfonic și paradă militară de epocă – sunt câteva dintre cele mai importante evenimente la care pot participa arădenii, timp de două zile, la împlinirea a 100 de ani de administrație românească, în Arad. Este vorba de Zilele Administrației Arădene, ediție ce marchează  centenarul și se desfășoară în zilele de 16 – 18 mai. Acestea sunt organizate de Primărie și Consiliul Județean, prin instituţiile de cultură subordonate, Centrul Municipal de Cultură, Filarmonica Arad, Biblioteca Judeţeană “A.D. Xenopol”, Complexul Muzeal şi Centrul Cultural Judeţean. În organizare sunt implicate şi Universitatea „Aurel Vlaicu” şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”.

Reprezentanții municipalității și ai administrației au anunțat programul subliniând că au stabilit evenimentele la ore la care, arădenii să poată veni, după programul de muncă, spre seară.

Seria de manifestări cuprinde expoziții, sesiuni de comunicări științifice, lansări de carte,  momente de reconstituire istorică, precum şi spectacole în stradă, finalul fiind marcat de o paradă a portului popular din 50 de localităţi, reprezentând cinci zone etnografice ale județului Arad.

„Zilele Administraţiei Arădene reprezintă o mare sărbătoare pentru familia arădeană. Angrenăm în activităţile de la sfârşitul acestei săptămâni locuitori ai judeţului şi ai municipiului din toate categoriile de vârstă şi toate categoriile sociale.

Administrația Aradului organizează evenimente deosebite pentru aniversarea a 100 de ani de administrație românească la Arad!” a spus preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.

Reprezentanții municipalității susțin că, prin activităţile de la sfârşitul acestei săptămâni se adue un omagiu şi profesioniştilor din administraţia publică locală a ultimilor 100 de ani, dar şi Armatei Române, instituţia care a conferit stabilitate în momentele esenţiale ale societăţii româneşti. S-a mai precizat că s-a dorit organizarea defilării armatei de astăzi, dar că, dacă nu s-a putut, parada cu costume de epocă va înlocui acest moment. În plus, organizatorii susțin că parada portului popular va fi o manifestare apreciată de arădeni.

Programul manifestărilor dedicate centenarului administraţiei româneşti în Arad

Joi 16 mai 2019

Ora 17.00, Sala „Clio” a Complexului Muzeal Arad (strada Horia)

  • Vernisarea expoziției „100 de ani de administrație românească în Arad”.
  • Lansarea volumelor (I și II) „Panoramă mediatică. Administrație și guvernanță corporativă în Arad, la 100 de ani de la Marea Unire” Autori: Andrei Ando, Mihaela Ozarchevici

Ora 18.00, Foaierul Palatului Cultural Arad

  • Vernisarea expoziției „Bien le bonjur dʼArad” Expoziția conține cărți poștale din Arad trimise în Franța de militarii trupelor franceze cantonate aici în periada ianuarie-iulie 1919.
  • Lansarea volumului al XIV-lea „Administrație Românească Arădeană – studii și comunicări din Banat-Crișana” Coordonatori: Doru Sinaci, Emil Arbonie
  • Lansarea volumului „Bibliografia vexilologiei românești” Autori: Laurențiu-Ștefan Szemkovics, Augustin Mureșan
  • Lansarea volumului „Colonelul și troița” Autor: Ovidiu Someșan

Ora 19.00, Palatul Cultural Arad

  • Concert simfonic de gală, susținut de Filarmonica de Stat Arad

 Ora 20.30, Palatul Cultural Arad

Recepția Primarului Municipiului Arad, ing. dr. Gheorghe Falcă, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la intrarea Armatei Române în orașul Arad

Vineri, 17 Mai 2019   

Deschiderea conferinței internaționale

Începuturile administrației naționale în centrul și sud-estul Europei după Marele Război.

  • ora 9,00, Sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Municipiului Arad – Sesiune internațională de comunicări științifice „100 de ani de administrație românească la Arad”, cu participarea unor distinși academicieni, cercetători, universitari, istorici și oameni de cultură din țară și din străinătate. Lansarea celui de-al XIV-lea volum de studii și comunicări din seria „Administrație Românească Arădeană”.
  • 10.30 Moment Reconstituire Istorica realizat de către Asociația IR-33 Cetatea Aradului
  • 11.30 Scenetă istorică realizată de către elevi arădeni
  • 12.30 Concert fanfară
  • 18:40-19:00 Film cu scrisori ale soldaților români de pe frontul Primului Război Mondial
  • 19.00 Întâmpinarea colonelului Pirici la intrarea în orașul Arad în fruntea Regimentului 6 Vânători
  • 19:10 Paradă Militară în costume de epocă – Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu
  • 19:30 Parada Portului Popular, 50 de comunități din toate cele cinci zone etnografice ale județului Arad.
  • 20:00 Finalul spectacolului de stradă

Sâmbătă, 18 mai 2019  

  • Închieierea activităților

Recomandările redacției