O importantă delegație din oraşul Ningbo, provincia chineză Zhejiang, a fost prezentă vineri, 26 aprilie la Arad.

La evenimentul organizat de Camera de Comerţ au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca şi viceprimarul municipiului, Călin Bibarţ. În debutul întâlnirii, preşedintele Gheorghe  Seculici a făcut o scurtă prezentare a stării economice a judeţului Arad, a prezentat oportunitățile de investiții în zonele libere Arad și Curtici şi şi-a manifestat disponibilitatea de a sprijini orice iniţiativă chineză în judeţul nostru, menită să consolideze relaţiile economice între Arad şi Ningbo.

„CCIA Arad şi-a dezvoltat în ultimii doi ani foarte mult relația cu Republica Populară Chineză. Concurenţa între ţări, regiuni, județe pentru atragerea investiţiilor străine este foarte puternică. Toate județele din România încearcă să aducă investitori străini, să le ofere anumite facilităţi, pentru a-i atrage. În această concurenţă, cred că Aradul are multe atuuri pentru a fi cu un pas în fața celorlalte județe, dar pentru acest lucru este nevoie de o colaborare puternică la nivel instituțional, pentru ca pârghiile de care dispunem să facă un tot unitar”, este de părere preşedintele CCIA Arad, arh. Gheorghe Seculici. 

„Cunosc modelul chinez de dezvoltare și îl apreciez foarte mult, am convingerea că Aradul poate beneficia de această relație aflată astăzi la început. Mi-am propus ca Aradul să fie un centru al afacerilor chinezești în Europa Centrală și de Est și să deschidem la Arad un centru de medicină chineză tradițională”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.

La rândul său, secretarul general al Consiliul Chinez pentru Promovarea Comerţului din Ningbo, Dafang ZHAO, a declarat: „Cu o populaţie de 7 milioane de locuitori, un PIB de 150 de miliarde de USD, Ningbo este recunoscut prin dimensiunea economică, istorică, universitară şi culturală. Este unul din oraşele pilot din China în domeniul inovării, având statut de oraş cu cel mai bun mediu investiţional din China. Ningbo dispune de cel mai mare port la nivel internaţional, fiind primul port din lume cu o capacitate de trafic de peste un miliard de tone pe an”.

Din delegația oficială chineză au făcut parte:

Zheng SU – Staff, China Council for the Promotion of International trade, Ningbo Sub-Council, Ningbo Chamber of International Commerce

Dafang ZHAO – Secretary General, China Council for the Promotion of International trade, Ningbo Sub-Council, Ningbo Chamber of International Commerce

Weibing YAN – Vice Director, Business Bureau of Ningbo District

Rong ZHANG – General Manager, Ningbo Dijia Vida Trading Co., Ltd, Vice Chairman, Ningbo Chamber of International Commerce

Yuancheng HU – General Manager, Ningbo Jinyuan(G.S) Electricity Co.,Ltd, Vice Chairman, Ningbo Chamber of International Commerce

Xianghua ZHENG – President, Ningbo Zhonglin Foreign Trade Co., Ltd., Vice Chairman, Ningbo Chamber of International Commerce

Chengzhi ZHANG – General Manager, Ningbo Sunshine Exhibition Co.,Ltd., Vice Chairman, Ningbo Chamber of International Commerce

Lizhong YOU – President, Ningbo Mejia(Meqi) Tool Co., LTD., Vice Chairman, Ningbo Chamber of International Commerce

Recomandările redacției