Centrul de control al țigărilor de contrabandă s-a mutat de la Arad și a urcat la un alt nivel: pachete aduse cu drona sau aruncate din avion

0
11896

TIR-urile pline de țigări de contrabandă, care încurcau traficul pe șoselele din județul nostru, s-ar putea să devină istorie. 

Polițiștii de frontieră din Satu Mare au confiscat 3.000 pachete cu țigări care au fost aduse din Ucraina cu o dronă. Țigările au fost descoperite în livada unui localnic din Halmeu, împachetate în mai multe colete. Valoarea capturii este de aproape 35.000 de lei. Țigări aduse ilegal din Ucraina au fost confiscate și în județul Maramureș, în zone apropiate de graniță, scrie digi24.ro. 

Printre pomi fructiferi

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Halmeu, judeţul Satu Mare, au observat miercuri seară, în jurul orei 23.30, în zona localităţii Halmeu, o dronă care transporta un colet. În urma cercetării zonei, poliţiştii de frontieră au descoperit, într-o livadă de pomi fructiferi aflată la aproximativ 1.500 m de graniţa cu Ucraina, un colet învelit în folie neagră, care conţinea ţigări, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.

Lângă colet se afla un bărbat de 32 de ani, care, după primele cercetări, i-a condus pe poliţişti către o anexă de la capătul livezii, spre curtea imobilului în care locuieşte. Polițiștii au găsit aici alte patru colete învelite în folie neagră şi alte câteva cartuşe cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Persoana şi coletele au fost transportate la sediul poliției, unde, în urma inventarierii ţigărilor, a rezultat cantitatea de 2.990 pachete cu ţigări de diferite mărci, în valoare de 34.983 lei.

Cărate cu spatele 

Tot miercuri, în jurul orei 12.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului, judeţul Maramureş, au observat, în zona localităţii Bistra, trei persoane care veneau din direcția frontierei cu Ucraina, transportând în spate colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră i-au somat să se oprească, însă cei trei au abandonat coletele şi au fugit înapoi spre teritoriul Ucrainei.

„Polițiștii români au tras două focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, însă nici de această dată aceştia nu s-au oprit. La faţa locului au fost descoperite opt colete, care conţineau de 5.964 pachete cu țigări cu timbru Duty-Free, în valoare de aproximativ 70.000 lei”, se mai arată în comunicatul Poliții de Frontieră.

O acțiune similară a avut loc miercuri, în jurul orei 23.30, în zona de competenţă a Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, când polițiștii au legitimat, pe raza localităţii Crăciuneşti, la aproximativ 500 m de graniţa cu Ucraina, un tânăr de 22 de ani care nu îşi justifica prezenţa în zonă, la acea oră.

„Deoarece în imediata apropiere au fost găsite şase colete cu țigări, acestea au fost duse la sediul sectorului, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.518 de pachete cu țigări de diferite mărci, în valoare de 52.860 lei”.

În toate cazurile, ţigările au confiscate, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, efectuându-se totodată verificări, în comun cu autoritățile ucrainene, în vederea identificării persoanelor implicate şi documentării întregii activități infracționale.

Cu avionul, nedetectat de radarele armatei române, din Ucraina

Noi informații ies la iveală în cazul avionului de mici dimensiuni folosit de contrabandiști, care a intrat nedetectat în România în noaptea de vineri, 6 august, spre sâmbătă, și a fost depistat la revenirea în Ucraina, sâmbătă dimineață, pe 7 august. Vameșii ucrainieni au solicitat intervenția unui MiG-29 pentru oprirea zborului ilegal, conform b1 tv.

MAPN a admis într-un răspuns pentru G4media.ro că nu a reușit să localizeze pe radare avionul contrabandiștilor ucraineni care, în data de 7 august 2021, a intrat în spațiul aerian al României pe la Vicovu de sus, Suceava, a ieșit și apoi a fost interceptat de un MIG al ucrainenilor, se arată într-un răspuns la MAPN pentru G4media.ro.

„În data de 7 august, ora 06.28, Centrul de Operaţii Aeriene a fost informat de către Structura Poliţiei de Frontieră Vicovul-de-Sus, că o patrulă a observat şi a auzit un aparat de zbor de mici dimensiuni care a survolat frontiera de stat din Ucraina în România. Ca urmare a informării primite, au fost luate măsurile specifice prevăzute în planurile elaborate pentru astfel de situaţii, cu accent pe întărirea supravegherii aeriene în zonă, concomitent cu reanalizarea înregistrărilor informaţiilor furnizate de radarele în funcţiune.

Din analiza informaţiilor la dispoziţie nu au rezultat date care să confirme, în mod obiectiv, utilizarea neautorizată a spaţiului aerian naţional în zona de referinţă”, arată MAPN.

Potrivit unui răspuns al Poliției de Frontieră pentru europalibera.org, polițiștii au văzut și când aeronava se întorcea în Ucraina. Ei susțin că au informat partea ucraineană, fapt ce a condus la interceptarea aeronavei de către ucraineni.

Marfă de contrabandă, nedetectată de vameșii români

Incidentul scoate în evidență încă odată ușurința cu care contrabandiștii și traficanții reușesc să evite orice filtru de control al grănicerilor români, transportând marfă de contrabandă sau stupefiante în țară și în afara granițelor, fără ca acestea să fie detectate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.