Paulis 7 Paulis 6 Paulis 4 Paulis 2Aşezat într-un cadru pitoresc, care parcă te îmbie să te opreşti locului şi să admiri frumuseţea creaţiei dumne­zeieşti, Centrul de Informare Turistică din comuna Păuliş, mai precis de la Baraţca, se apropie de finalizare. Fiind vorba despre un proiect pe fonduri europene, Centrul de Informare Turistică Baraţca-Păuliş va deservi întreaga Podgorie arădeană, fiind aşezat într-un loc strategic, exact la poarta de intrare în acest minunat areal podgorean, ce se întinde până la Pâncota-Măderat. Domnul profesor Petru Nicoară, primarul comunei Păuliş, ne-a declarat că „în prezent se lucrează la acoperişul clădirii Centrului de Informare Turistică, după care se va finaliza exteriorul lucrării. În ceea ce ne priveşte, ne propunem ca în perioada septem­brie-oc­tom­brie să putem inaugura acest Centru de Informare Turistică, care va devene un reper important în ceea ce priveşte dezvoltarea agro-turistică a comunei noastre.” De la Ba­raţca, ne-am deplasat la Sâmbăteni la terenul de fotbal, unde beneficiarii de ajutor social au fost mobilizaţi de către consilierul Georgiana Sturz de la Departamentul de Asistenţă Socială al Pri­măriei Păuliş pentru a face curăţenie pe suprafaţa terenului de fotbal, unde se va semăna viitorul gazon pe care vor evolua jucătorii. Legat de acest aspect, lângă terenul de fotbal se apropie de finalizare şi modernul vestiar dotat cu toate utilităţile solicitate de forurile fotbalistice judeţene, pentru înscrierea echipei de fotbal din Sâmbăteni în campionat. Tot la Sâmbăteni i-am găsit şi pe muncitorii de la Primărie, Gheorghe Mircu, Adrian Cuzic şi Daniel Brădean, care lucrau cu motocoasele din dotare la tăierea vegetaţiei şi la curăţirea cimitirului din localitate. La parcurile din centrul localităţii Sâmbăteni am văzut-o şi pe Lavinia Pai, cea care se remarcă zi de zi în activitatea de curăţire şi de întreţinere a parcurilor şi spaţiilor verzi din localitate.

Recomandările redacției