Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia, locul unde a fost cazat lotul CFR Cluj, intră în carantină pentru 14 zile

0
211

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, duminică dimineaţa, că Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia, unde a fost cazat lotul CFR Cluj, în care s-au depistat mai multe cazuri de COVID-19, va intra în carantină pentru 14 zile.
„Având în vedere situaţia Clubului CFR Cluj, al cărui lot a fost cazat la CNF Mogoşoaia şi în cadrul căruia s-au descoperit mai multe cazuri COVID-19, baza de pregătire va intra în carantină”, a anunţat FRF.
Carantina va fi instituită zilele viitoare, imediat după ce toţi cei cinci angajaţi ai CNF Mogoşoaia, depistaţi şi ei pozitiv, vor părăsi centrul de pregătire.
„Aceştia sunt asimptomatici, iar în prezent sunt izolaţi în hotelul de la Mogoşoaia, aşteaptă rezultatele unor noi teste, precum şi decizia DSP Ilfov. Ultimii componenţi ai lotului CFR Cluj au părăsit baza de pregătire în cursul zilei de sâmbătă”, a transmis FRF.
Centrul Naţional de Fotbal va fi dezinfectat, acţiune care va fi repetată după şapte zile, urmând ca baza de pregătire să se redeschidă după alte şapte zile. În aceste condiţii, lotul Under 21, care trebuia să se reunească pe 3 august la Mogoşoaia, va intra în cantonament la Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea. Tot aici se va disputa şi partida de pregătire cu Farul Constanţa, programată pe 5 august, a mai anunţat Federaţia Română de Fotbal.
Sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.