Centru social cu destinaţie multifuncţională, destinat tinerilor proveniţi din instituţiile de ocrotire din judeţul Arad, a fost inaugurat, joi, urmând să găzduiască persoane f[r[ familii cu vârste cuprinse între 18 şi 27 ani.

Centrul, care a fost construit în urma implementării unui proiect finanţat de Banca Mondială, are capacitatea să găzduiască 40 de persoane, care se vor putea muta în următoarea lună.

„Grupul ţintă va beneficia de servicii de cazare pe perioadă determinată, activităţi pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi a competenţelor profesionale, servicii de consiliere socio-profesională şi psihologică, sprijin în orientarea profesională şi angajarea în muncă”, a  precizat Erika Stark, director al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad.

Centrul are o suprafaţă de aproximativ 450 mp, şi este construit în regim P plus 2, toate încăperile fiind mobilate. Centrul dispune de dormitoare pentru maxim două persoane sau o familie, grupuri sanitare cu duş, o bucătărie comună, spălătorie şi uscătorie, cameră de zi comună pentru maxim 10 persoane, dar și cabinete pentru personalul de specialitate.

În centru vor locui 40 de tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, proveniţi din instituţii de ocrotire, care nu-şi cunosc familia naturală sau extinsă.

Pentru a se putea interna în centru, tinerii trebuie să provină din sistemul de protecţie a copilului din judeţul Arad, instituţii publice sau ONG-uri, să nu-şi cunoască familia naturală sau să nu poată  fi reintegraţi în familia naturală sau extinsă şi să fie capabili să se gospodărească singuri.

Deocamdată au fost luate în evidenţă cinci dosare, dar sunt aşteptate noi solicitări.

În centru vor lucra doi asistenţi sociali, un administrator, un psiholog şi un referent, care vor fi transferaţ din cadrul unor compartimente ale Direcţiei.

De asemenea, pentru a-i ajuta pe tineri să îşi găsească un loc de muncă aceştia vor fi consiliaţi de personalul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă.

Voluntarii Crucii Roşii vor explica beneficiarilor, periodic, reguli de educaţie civică şi de sănătate.

Centrul a fost construit printr-un proiect finanţat de Banca Mondială, prin Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, al cărui beneficiar este Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară (DDAC) Arad.

Valoarea totală a investiţiei este de 488.771 euro, din care 10% reprezintă contribuţia de la bugetul local.

 

 

Recomandările redacției