Cercetare mândră floare

de Victor Sava
Sunt convins de faptul că mulţi dintre noi nu mai rămân sideraţi la veştile pe care le auzim conform cărora România este pe ultimul, ori penultimul loc din Uniunea Europeană la diverse lucruri. Nu cred că are rost să enumăr domeniile în care suntem codaşii Europei, deoarece mai mult ca probabil aş umple câteva pagini. Cu toate că nu sunt revoltat pe statisticile cu pri­cina, rămân în continuare la fel de frustrat.
Dintr-o curiozitate, aproape morbidă, de curând am început să vizitez tot mai des adresa de internet a oficiului de statistică a Uniunii Europene denumit Eurostat (http://ec.europa.eu/eurostat). După cum bine se ştie acesta este un serviciu public care oferă publicului larg statistici dintre cele mai variate. Deşi aud aproape în fiecare zi că mai avem progrese de făcut (aceasta e expresia diplomatică menită să atenueze prăpăstiosul adevăr: că suntem sub nivelul mării în mai toate domeniile), doar jucându-te cu diverse statistici furnizate de Eurostat am realizat cu adevărat de diferenţele majore dintre România şi lumea occidentală.
Este evident că una dintre primele mele curiozităţi a fost cum stăm în domeniul cercetării. Ştiam, de fapt, care e situaţia cercetării de pe meleagurile mioritice, dar una e să ai o impresie şi alta e să vezi hărţi interactive cu diverse procente, grafice, ori tabele cu cifre exacte. Cred că vă puteţi da seama cam cum stăm cu cercetarea. La fel ca şi cu autostrăzile, agricultura, educaţia, mediul, etc.
Pentru a elimina orice confuzie, conform definiţiei date de Eurostat, „cercetătorii sunt acei profesionişti angajaţi în conceperea sau crearea de noi cunoştinţe, produse, procese, metode şi sisteme”. De reţinut faptul că progresul unei societăţi se bazează, în mare parte, pe umerii cercetătorilor. De asemenea aş mai preciza şi faptul că ţările occidentale pun un mare preţ pe cercetare.
Din câte mi-am putut da seama urmărind şi alte statistici procentajul de cercetători şi bugetul alocat acestui domeniu este un bun indicator chiar şi pentru nivelul de dezvoltare al unei ţări. Cât priveşte România statisticile nu sunt prea bune. Astfel, în 2015 ţara noastră beneficia de munca a 17.459 de cercetători cu normă întreagă, într-o vizibilă scădere faţă de cei 21.257 de cercetători ce activau în anul 2004. Ceea ce înseamnă că 0,1% din români sunt cercetători. Dacă ţinem cont de forţa de muncă din piaţă, cercetătorii reprezintă 0,35%. Alte statistici ne arară că abia 0,49% din produsul intern brut al Româ­niei este alocat cercetării.
În comparaţie cu alte ţări europene, nu stăm prea bine. Ţara cu cei mai mulţi cercetători raportaţi la piaţa forţei de muncă este Danemarca, cu un procent de 2,1 %. Chiar şi Bulgaria ne întrece cu brio la acest capitol, având 0,684 % cercetători (dublu decât noi). Privitor la procentul alocat cercetării, Suedia investeşte 3,26% din produsul intern brut, Bulgaria 0,96%, iar celălat vecin european al nostru, Ungaria investeşte 1,38% în cercetare.
Deşi nu-mi face o deosebită plăcere să-l citez în acest context pe inegalabilul Caragiale, pot spune că cer­cetarea românească „este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”.