O femeie de 53 de ani, din Timișoara, a fost găsită fără suflare în propria casă, cu mai multe lovituri în zona capului.

Soțul femeii este cel care a făcut descoperirea macabră, iar principalul suspect este chiar fiul celor doi, un tânăr cu probleme psihice, conform Știrile ProTv.

Acesta nu a fost găsit acasă, așa că polițiștii au pornit în căutarea lui.

Soțul victimei a ajuns în jurul orei 17:00 acasă, unde și-a găsit soția într-o baltă de sânge. A sunat imediat după ajutor, dar medicii n-au mai putut face nimic. Polițiștii, coordonați de un procuror, au început ancheta.

Polițiștii au stat de vorbă cu soțul victimei și au efectuat cercetarea la fața locului. Primele indicii arată că suspectul principal este chiar fiul celor doi, un tânăr în vârstă de 34 de ani.

 

Recomandările redacției