card

Un tânăr de 20 de ani este cercetat pentru furt, după ce ar fi sustras de pe un card bancar, suma de 500 de lei. „Poliţiştii Secției nr. 1  de Poliție au identificat un bărbat bănuit că ar fi sustras de pe un card de salariu, suma de 500 de lei. La data de 19 ianuarie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că, persoane necunoscute au sustras din incinta unei societăţi economice din zona industrială Arad, un portmoneu care a conținut un card de salariu de pe care a sustras 500 de lei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Camelia Tuduce.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au depistat un tânăr de 20 de ani,  bănuit că ar fi sustras portmoneul, respectiv ar fi retras banii de pe card. Prejudiciul a fost recuperat. Pe numele celui în cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Recomandările redacției