Ministrul de Interne a oferit noi detalii în legătură cu asasinatul cu bombă de la Arad.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat la Timișoara, că volumul de muncă este uriaș în cazul atentatului de la Arad și că dispozitivul explozibil a fost montat în interiorul mașinii omului de afaceri Ioan Crișan, ceea ce arată un mod diferit de operare.

Autoritățile statului român sunt total implicate în rezolvarea acestui caz. Volumul de muncă este unul uriaș. Colegii mei sunt determinați și fac eforturi pentru că persoanele responsabile să fie aduse în fata justiției. (…) Dispozitivul a fost montat în mașină, ceea ce arată un mod de operare diferit față de alte moduri în care dispozitivele au fost montate în exteriorul mașinii. Mi-am exprimat supărarea că nu am reușit să dejucăm acest atentat. Acum vedem că vorbim de un mod de operare diferit. Un anumit sector, zona infracțională acționează într-un fel, montează aceste dispozitive în exterior și într-o anumită zonă se operează așa ca la Arad. Pe măsură ce cercetăm, limităm spectrul de analiză. Parchetul general coordonează foarte bine această anchetă“, a declarat Lucian Bode pentru 7media.ro.

Ministrul a adăugat că „nu există crimă perfectă“.

De asemenea, acesta a precizat că familia omului de afaceri arădean este monitorizată de structurile MAI.

Prin toate structurile noastre monitorizăm atent ce se întâmplă în proximitatea familiei Crișan, a zonei în care s-a întâmplat, în zona în care își desfășura activitatea, a declarat Bode pentru 7media.ro.

Recomandările redacției