Momente istorice decisive au fost marcate în centrul Aradului, la începutul acestei săptămâni. Pe aceeași dată – 9 mai este celebrată Ziua Independenţei declarată în 1877, victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945, precum şi Ziua Europei. În acest an s-a ținut un moment de reculegere pentru un eveniment tragic. Au comemorați cei doi soldați morți în Afganistan – plutonierul Iulian Dumitrescu și sergentul Adrian Vizirean.

În piaţa Avram Iancu, începând de la ora 9.00 a fost organizat un ceremonial religios şi militar la care au participat reprezentanţii administraţiei. După oficierea ceremonialului religios de către ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, s-a citit mesajul primului ministru Dacian Cioloș.

Muzeograful Bogdan Ivaşcu a susţinut apoi o alocuţiune legată de semnificațiile zilei. Au fost depuse coronae de flori, după care, manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare a militarilor din Batalionului de Infanterie 191 „Colonel Radu Golescu”.

„Anul acesta, marcăm Ziua Europei pentru a 10-a oară ca stat membru al Uniunii Europene. În mai 2007, când participam pentru prima dată ca cetățeni europeni la sărbătoarea comună a națiunilor Uniunii Europene, așteptările noastre ca nou veniți în acest proiect de cooperare economică și politică erau pe măsura eforturilor depuse ani de zile de România pentru a deveni membră a Uniunii, dar și pe măsura angajamentelor asumate față de partenerii noștri europeni.

Acum, ne pregătim pentru a prelua, în cel de-al doilea semestru al anului 2019, președinția Consiliului Uniunii Europene. Vrem să facem acest lucru cu toată maturitatea și responsabilitatea, pentru consolidarea proiectului european, a valorilor și principiilor sale fundamentale, iar Guvernul pe care îl conduc are deja în vedere o pregătire serioasă, la nivel instituțional, tehnic și logistic, pentru asigurarea unui mandat de succes al României la președinția Consiliului Uniunii.

De aceea, susțin în continuare un rol proactiv al României în Uniunea Europeană, pentru a face față noilor provocări și evoluții din regiune și din întreaga lume.

Marcăm, tot astăzi, Ziua Victoriei Coaliţiei Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, care a însemnat o nouă etapă în istoria lumii. Acum, poate, mai mult ca oricând în ultimele decenii, nu trebuie să uităm ce au însemnat și ce suferințe au adus perioadele de conflict la nivel global, dar și la nivel de individ. Amenințările la adresa securității au căpătat între timp forme care, din păcate, lovesc în oameni nevinovați și neimplicați. În fața unor astfel de amenințări soluțiile pot fi găsite prin identificarea cauzelor, dialog și cooperare la nivel național, european și internațional.

Și nu în ultimul rând, pentru noi, românii, ziua de 9 mai are și altă semnificație specială: marcăm Ziua Independenței de Stat a României. Se împlinesc 134 de ani de când, în 1877, Mihail Kogălniceanu, în calitate de ministru de externe, spunea în fața deputaților țării: ”Suntem o naţiune liberă şi independentă!”, discurs urmat de adoptarea rezoluției prin care a fost proclamată independența. Respect și recunoștință, înaintașilor noștri, care ne-au lăsat moștenire România independentă! 

La mulți ani, Europa, la mulți ani, români, la mulți ani, familie europeană!“, a fost mesajul premierului Dacian Cioloș.

Recomandările redacției