Ceremonii religioase, praznice și spectacol – în zi de sărbătoare

0
714

În minivacanța ocazionată de Adormirea Maicii Domnului, în afara de ceremonialul spiritual desfășurat în lăcașele de cult, administrația județului și instituțiile din subordine au pregătit un program special. Aradul este recunoscut pentru pelerinajul la două mănăstiri din judeţ: Hodoş-Bodrog şi Basilica Papală Minor Maria Radna. În zi de sărbătoare, arădenii sunt așteptați la spectacol.

Astfel, miercuri, la Bazilica „Maica Harurilor” Maria Radna și la Mănăstirea Hodoș-Bodrog au avut loc slujbe religioase deosebite – Sfânta Liturghie în mai multe limbi, la Bodrog, aceasta fiind oficiată de IPS Părinte Arhiepiscop Timotei Seviciu.

Miercuri, 15 august, comunele Felnac şi Şiştarovăţ sunt în straie de sărbătoare, cu prilejul unor sărbători locale, „Ziua Recoltei”, respectiv „Hramul Bisericii” însoţit de rugă. În cele două localități se desfășoară un program tradițional cu muzică populară.

Tot miercuri, iubitorii de teatru au fost așteptați la spectacol, seara de la ora 20.00, la comedia „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, despre conflictul dintre rațiune și inimă. Evenimentul are loc la Teatrul Ioan Slavici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.