Cereri şi excepţii în cazul Ioţcu

0
241

iotcu

În şedinţa de azi-dimineaţă, judecătorii Tribunalului Timiş au decis amânarea procesului, pentru data de 5 octombrie. Tot în fază de cameră preliminară se va desfăşura şi următoarea şedinţă, întrucât încă a fost dispusă judecata pe fond.  Activitatea de judecată se va derula în funcţie de ce se mai invocă. În acest moment procesual, se depun cereri premergătoare, există posibilitatea sa fie restituit rechizitoriul, pentru completare, sau pentru desfacerea urmăririi penale, pe noile coduri existând astfel de proceduri.  Pe 5 octombrie se va verifica temeinicia măsurii arestului la domiciliu. Avocaţii lui Ioţcu au formulat cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei (legalitatea rechizitoriului), precum şi cu privire la legalitatea administrării problelor, şi a efectuării actelor de urmărire penală. Potrivit Biroului de Presă din cadrul Tribunalului Timiş, au fost depuse nenumărate pagini, de cereri şi excepţii punctate şi argumentate. Cererile încă se mai pot formula. La termenul următor se va discuta măsura preventiva, dacă se mai menţine încă 30 de zile. Cel mai probabil, apărătorii lui Ioţcu vor depune cerere de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu, cu control judiciar sau revocarea arestului la domiciliu. Procesul lui Ioţcu este în fază de cameră preliminară, nu s-a procedat la judecata pe fond. Nicolae Ioţcu este acuzat de trafic de influenţă, după ce a fost prins în flagrant de DNA când primea mită 10.000 de euro pentru un contract legat de achizițiile de la Spitalul Județean Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.