Cermeiul a pierdut la ultima fază în Cetatea Unirii, Anca acuză: „Nu ne-au lăsat arbitrii să jucăm!”

0
266

Gloria Lunca Teuz Cermei nu a fost deloc sensibilizată de situația grea a Unirii Alba Iulia. Dacă nu ar fi câștigat vineri, „alb-negrii” erau ca și retrogradați în Liga a IV-a, iar „sămădăii” i-au întins serios pe elevii lui Adrian Bicheși.
Vlad a egalat dintr-un penalty obținut tot de el reușita din lovitură liberă a lui Giurgiu, însă acesta din urmă a marcat și în minutul 90 prin același procedeu și își ține în viață colegii.
Fiindcă Deva a pierdut la Sebiș, Unirea mai are nevoie de un singur punct la Chișineu-Criș pentru a fi sigură de salvare. „În condițiile în care am întâlnit echipa cu cel mai bun joc de când activez eu în Liga a III-a, consider că ne-am comportat foarte bine. Am avut exact armele de care aveam nevoie: ambiție, dăruire și sacrificiu, plus execuțiile de marcă ale căpitanului Alexandru Giurgiu. Dacă la Galda am fost foarte supărat că am pierdut din două lovituri libere, fotbalul ne-a dat ocazia să zâmbim la acest joc după două lovituri libere. Felicit toată echipa și în special pe Alex Giurgiu și mai aștept de la jucători încă un meci de acest gen pentru a rămâne în Liga a III-a. În momente grele puțini cred în noi, dar am arătat spectatorilor că am avut spirit și așa cum suntem ținem capul sus și numele de Unirea”, a spus antrenorul Adrian Bicheși la finalul disputei cu Cermeiul, pentru ziarulunirea.ro.
Cermeianii au fost la câteva zeci de secunde distanță de un rezultat pozitiv în Cetatea Unirii, antrenorul echipei remarcând la final arbitrajul ostil.
„Am știut ce ne așteaptă, nu ne-au lăsat arbitrii să jucăm. Nu poți să dai simulare și galben la faza cu Gruiescu (nr. minutul 59). În plus, Vezan a fost lovit în față și adversarul putea fi eliminat (nr. – Fetița a primit doar galben în minutul 82). Am avut și noi ocaziile noastre, să tranșăm jocul. Ca echipă meritam să nu pierdem după aspectul jocului. Asta este, mai este o etapă, vreau să avem o victorie în ultimul meci”, a spus Radu Anca pentru ziarulunirea.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.