Cermeiul găzduiește Deva lui N’Doye doar cu gândul la puncte: „Să ieșim din criza de rezultate!”

0
180

FOTO (UTA Media Design)

Nou promovata de pe malul Teuzului și-a prelungit seria de rezultate pozitive pe terenuri străine, dar fără a cunoaște gustul succesului. Remizelor de la Galda (cu Ighiul) Timișoara (cu Ripensia) li s-a adăugat și cea de la Șiria, cu UTA II. Cu 12 puncte strânse, Cermeiul e pe un  loc 9 ce, deocamdată, nu îngrijorează pe nimeni. Ceea ce nu cade deloc bine este perioada lungă fără victorie și aici vorbim de două luni de zile pe sec.
Mai mult, acasă „alb-roșii” vin după trei eșecuri consecutive, iar această serie negativă trebuie oprită odată. Sâmbătă, cu ocazia vizitei Devei, o formație ce a arătat multe slăbiciuni în acest sezon, e rost de trei puncte. „Trebuie să-i batem și să ieșim din această pasă proastă, în special în ceea ce privește me­ciurile de pe teren propriu. Dacă în primele trei runde, putem spune că am avut puțin noroc și ne-am depășit puțin condiția cu cele trei victorii consecutive, apoi a fost invers. Au fost destule meciuri în care am evoluat bine și meritam mai mult în special din partidele disputate acasă, dar punctele nu au venit. De data aceasta, nu mai avem voie să facem pași greșiți. Întâlnim o echipă bună, cu un portar de valoare, Robi Bodea, împreună cu care am evoluat la UTA timp de două sezoane,  dar sper să nu fie prea inspirat sâmbătă, dacă va fi folosit. Nu avem în cap decât victoria, trebuie să  ieșim neapărat din criza de rezultate”, a explicat Adrian Popa (foto), cel care, contra UTA-ei II, a revenit titular la Cermei după o perioadă mai lungă. Probabil, „Cursă” va juca din nou la ce pro­bleme de efectiv are Mircea Aslău, care nu mai contează de trei săptămâni pe Varga și Purece, iar la această partidă îi are suspendați pe Diarra și Suslak.
Devenii vin după două succese consecutive pe teren propriu și primul obiectiv pare a fi deblocarea primelor de joc, căci despre promovare nu se prea mai vorbește la poalele Cetății. „Nu va fi o deplasare uşoară, cum niciuna din acest sezon nu a fost. Însă eu sper ca jucătorii să fie determinaţi şi să obţinem victoria. Ar fi trei puncte foarte importante care ne-ar aduce la minus 2 şi am fi mai aproape de deblocarea primelor. Am vorbit cu băieţii şi noi ne-am propus să obţinem maximum în acest final de tur”, a explicat Viorel Tănase, tehnicianul Devei de o lună de zile. Reziliându-și contractele, Velici și Pistol sunt singurele absențe certe ale „alb-albaștrilor”. Senegalezul Ousmane N’Doye se confruntă cu o contractură musculară, dar, din câte se pare, va fi sâmbătă (ora 14) pe gazon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.