După ce au schimbat în mare parte liniile în această vară, Gloria Lunca Teuz Cermei nu se anunța printre echipele de top ale seriei a IV-a a Ligii a III-a. Socotelile hârtiei au fost răsturnate de fotbaliștii, în majoritatea lor tineri, tineri ai lui Radu Anca și trupa din Țara Sămădăilor ocupă o onorantă poziție secundă înaintea ultimelor două etape ale turului.
La ultima apariție acasă în fața propriilor susținători, cermeianii dau peste echipa fanion a județului Alba, ieșită deja din obiectivul promovării în Liga a II-a. „Trăim momente frumoase la echipă, suntem pe locul 2 în Liga a III-a, cea mai mare performanță din istoria clubului și asta ne obligă să continuăm seria rezultatelor pozitive. Chiar dacă mulți cunoscători, între ghilimele, ne dădeau pierduți încă din vară, iată că am reușit să închegăm o echi­pă extrem de competitivă care de șase etape bea din cupa învingătorilor. Suntem, totuși, cu picioarele pe pământ și pregătim cu atenție aceste ultime două meciuri ale anului. Sâmbătă, vrem să facem o ultimă bucurie sămădăilor noștri și să luăm toate punctele din meciul cu Alba Iulia. Nu avem probleme de lot, nici suspen­dări și nici accidentări, așa că banca tehnică are soluții pentru o formulă de echipă care să ne aducă satisfacții și în acest weekend. Altfel, la Cermei este liniște, celor care ne poartă de grijă le spun că, față de alte cluburi cu probleme, la noi tot ce s-a promis s-a dat și la timp. Chiar și primele de joc. Deci, să nu-și facă nimeni probleme dacă putem continua susți­nerea performanței la echipă. În iarnă ne vom mai întări și poate vom anunța un nou obiectiv mai îndrăzneț decât cel cu care am pornit în vară. Depinde și de concentrarea și atitudinea jucătorilor în aceste ultime două etape foarte importante pentru noi”, a punctat Petre Bulza, președintele cerme­ianilor.
În duelul la distanță conturat în aceast campionat cu Aradul, Alba este în dificultate evidentă: doar două remize obținute în cele 12 dispute cu reprezentantele județului vestic. Unirea Alba Iulia încearcă să spargă gheața în al 13-lea duel direct din tur, dar are în față o grupare în mare formă, ajunsă pe locul secund al ierarhiei. Ascensiunea Gloriei a început la Galda de Jos, cu prima victorie externă obținută de elevii lui Radu Anca, arădenii descătușându-se cu 6 succese la rând. Și „alb-negrii” din Cetatea Marii Uniri au un moral în creștere, după ce și-au confirmat superio­ritatea în derby-urile cu conjudenele și au învins, 2-0, pe „Ce­tate”, pe Industria. „Ne așteaptă un joc foarte greu, împotriva unei revelații, o echipă puternică din punct de vedere fizic, ce dispune de jucători extrem de experimentați. De fapt, în ultimele runde, exceptând duelul cu Industria, noi am întâlnit echipe de pe primele două locuri: Șoimii Lipova, ACS Dumbrăvița și acum vine la rând Gloria Lunca Teuz-Cermei. Vrem să câști­găm cele două jocuri rămase până la finalul turului, în ideea de a mai spăla din neîmplini­rile stagiunii”, a declarat an­trenorul Adrian Bicheși pentru ziarulunirea.ro.
„Uniriștii” nu au probleme majore de efectiv, exceptându-l pe Cl. Marcu – în convalescență după o răceală. S-a întors juniorul R. Ivan – după probele de la Concordia Chiajna, iar în lot este foarte probabil să apară, în premieră, aiudeanul E. Crișan – revenit după o accidentare.
Sâmbătă, începând cu ora 14, s-ar putea să vedem față în față următoarele formații:
Cermei: Gârlea – Polgar, Var­ga, Nistor, Sabău – Tănase, Vezan – Mager, Vlad, Deta – Capătă.
Unirea: Sporea – R. Ivan, Potopea, I. Grozav, Vitinha – Al. Giurgiu – F. Morar, Selagea, P. Păcurar – Cl. Oara, An. David.

Recomandările redacției