Profitând de picioarele grele ale adversarilor veniți din canto­nament, Gloria Lunca Teuz Cermei a produs surpriza în testul cu „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc. Meciul a fost decis de Andrei Sulea. Golgheterul divizio­narei a treia a reușit o execuție frumoasă chiar la prima fază de poartă a partidei, după care defensiva condusă bine de fostul căpitan utist, Alin Gligor, a rămas în picioare până la final.
Succesul le cade bine antrenorilor Anca și Huțan înainte de intrarea în cantonament, pentru 7 zile, la Hotelul Parc din Moneasa. „Sunt mulțumit de modul cum s-au prezentat băieții, au făcut un joc bun. Au respectat ceea ce am pregătit, a fost un ritm foarte bun de joc, mai ales în prima repriză. Sigur că am profitat de oboseala adversarului, ce venea dintr-un cantonament de încărcare, dar și noi suntem abia după câteva antrenamente. În repriza a doua, am dat șanse tuturor celor din lot, la fel ca și adversarul și a ieșit o dispută îndârjită, fără multe faze de poartă. Plecăm cu moral bun în cantonament, vrem să ne pregătim fizic foarte bine”, a menționat Radu Anca la finalul confruntării cu „Bătrâna Doamnă”.
Până una alta, Cermeiul a deplasat 23 de fotbaliști la Moneasa, cu precizarea că ar putea exista ceva probleme pe banda stângă. Sergiu Aldan a făcut o întindere musculară la amicalul de azi și ar putea rata o parte a cantona­mentului, iar Abdoulaye Diarra se confruntă cu probleme de ordin medical și a rămas la Arad, ca și juniorul Onețiu, de altfel. Grila de formare a acestuia din urmă e puțin mare pentru cermeiani, așa că rămâne de văzut dacă atacantul de 19 ani va mai ajunge sub comanda lui Anca.
Deocamdată, fostul mijlocaș de bandă, dar și colegii săi, Sebastian Huțan și Ovidiu Pașcalău se vor baza la munte pe:
Mureșan, Mitrea – portari
Rogojan, Cotoc, Gligor, Suslak, Nistor, Aldan, Sabău – fundași
Varga, Ianc, Mihuța, Vasile, Copil, Bondor, Morar, T. Bodri, L. Bodri, V. Brândușe – mijlocași
Sulea, D. Bulza, Berari, Fl. Brândușe – atacanți
Așadar, achizițiile certe ale celor de la Lunca Teuz rămân portarul Alex Mitrea, fundașul Alex Sabău și mijlocașii Dumitru Copil și Ionel Mihuța. Totodată, juniorii Mureșan, Luca și Toma Bodri vin împrumut de la UTA. Cermeianii sunt în cantonament la Moneasa până pe 3 februarie.

Recomandările redacției