Săptămâna trecută, în cadrul comisiei pentru transporturi și turism s-au  votat și adoptat trei rapoarte, la care a lucrat  și europarlamentarul arădean Gheorghe Falcă, în calitate de raportor din partea grupului PPE.

Aceste rapoarte au vizat strategia europeană pentru integrarea sistemului energetic, implementarea directivelor privind calitatea aerului înconjurător și orientări pentru bugetul 2022.

Totodată, s-a votat și pentru stabilirea unei strategii a UE, pentru un turism durabil, prin care s-a solicitat un certificat comun de vaccinare, care ar putea deveni o alternativă la testele PCR și cerințele de carantină, odată ce există suficiente dovezi că persoanele vaccinate nu transmit virusul sau recunoașterea reciprocă a procedurilor de vaccinare.

,,Salut, de asemenea, portalul „Re-open EU” și cerem statelor membre UE să transmită informații clare cu privire la aplicarea sau ridicarea viitoarelor restricții privind libera circulație.

Trebuie să evităm erorile din trecut și să punem în aplicare măsuri uniforme de călătorie, cum ar fi un protocol UE pentru teste înainte de plecare, un certificat de vaccinare și un sigiliu sanitar european. Transportul și turismul sunt sectoarele cele mai afectate de această pandemie. Libertatea de circulație trebuie să fie inclusă în mod corespunzător în planurile de redresare ale statelor membre și un mecanism care să arate clar dacă beneficiază de sprijinul UE”, menționează Gheorghe Falcă.

Recomandările redacției